Acasă Politic Referendumul propus de Iohannis – avizat cu unanimitate de voturi

Referendumul propus de Iohannis – avizat cu unanimitate de voturi

DISTRIBUIȚI

Parlamentul României a avizat favorabil, luni, 13 februarie, cu unanimitate de voturi, iniţierea de către preşedintele României, Klaus-Werner Iohannis, a unui referendum naţional consultativ, cu privire la continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice, cu recomandarea ca prin întrebarea formulată să se respecte Constituţia României, Legea 3/2000 privind exercitarea şi desfăşurarea referendumului, deciziile Curţii Constituţionale în materie şi recomandările Codului de bune practici în materie de referendum, adoptat de Comisia de la Veneţia.

De asemenea, Camera Deputaţilor şi Senatul au acceptat, cu unanimitate de voturi, solicitarea preşedintelui României cu privire la aprobarea continuării misiunii Armatei României, începând cu anul 2017, în cadrul Coaliției Internaționale anti – ISIL/ Daesh, cu un efectiv total de până la 50 de militari și extinderea ariei de dislocare prin includerea teritoriului statului Kuweit. In această solicitare s-a ţinut cont că dislocarea Coaliţiei Internaţionale anti – ISIL/Daesh se află în ţara menţionată.

Într-o şedinţă separată a Camerei Deputaţilor, din aceeaşi zi, au fost dezbătute, pe articole, șapte proiecte de lege pentru care comisiile de specialitate au întocmit rapoarte de respingere, după cum urmează:

  1. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 625/2013) – lege ordinară;
  2. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 110/2014) – lege organică;
  3. Propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei de urgenţă nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 600/2013) – lege ordinară;
  4. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 614/2013) – lege ordinară;
  5. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 635/2013) – lege organică;
  6. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 615/2013) – lege organică;
  7. Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician (Pl-x 202/2014) – lege organică.

Au fost retrimise comisiilor sesizate în fond, în vederea redactării de rapoarte suplimentare, propunerea legislativă pentru completarea art.13 din Ordonanţa Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr.103/2012 (Pl-x 465/2015) – lege ordinară, propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (Pl-x 588/2014) – lege organică și proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare (PL-x 38/2010) – lege ordinară.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

19 + nine =