Acasă Economie Promisiuni de promisiuni: 1.200 euro leafa minimă pentru un medic! Plus “maruntisuri”

Promisiuni de promisiuni: 1.200 euro leafa minimă pentru un medic! Plus “maruntisuri”

DISTRIBUIȚI

Salariul minim brut în sistemul bugetar va fi de 1.750 de lei, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, majorările urmând a fi făcute în trei trepte, a declarat ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, într-un interviu pentru Mediafax.

Cele mai mari majorări vor fi făcute în cazul salariilor cuprinse între 1.750 şi 4.000 de lei, unde se încadrează 60% dintre bugetari. ”Noi avem trei trepte de salarizare. Se porneşte de la această bază minimă de la 1.750 până la 4.000 de lei – este prima treaptă unde de fapt sunt aproximativ 60% dintre bugetari – creşterile salariale aici vor fi cele mai mari, pentru că încercăm să îi aducem cât mai aproape de salariul mediu şi chiar să-l depăşească. După care urmează treapta între 4.000 şi 7.000 de lei, unde creşterile vor fi, dar nu atât de mari ca în prima treaptă. Şi treapta a treia cu peste 7.000 de lei, angajaţii din sistemul bugetar care nu vor avea creşteri spectaculoase, ci vor fi aproape de îngheţarea salariului până în 2020, dar chiar şi aici vor fi creşteri măcar de 3%”, a completat, optimist,Vasilescu.

Salariile medicilor, de exemplu, vor porni de la un minimum de 1.200 de euro lunar, ajungând până la un maximum de 3.600 de euro în cazul medicilor din serviciile de urgenţă, iar firmele vor primi 250 de euro lunar pentru fiecare ucenic pe care îl vor angaja pentru trei ani, anunţă ministrul Muncii. La nivelul instituţiei au fost elaborate două proiecte de lege pentru stimularea angajării tinerilor.

În acest moment, există o bătălie mare pe piață pentru a fi angajat la stat, unde lefurile sunt mult mai mari decât la particular. Problema rămâne însă în sfera politicului, de foarte multe ori fără pile doritorii de lefuri mari neavând nicio șansă să se angajeze la stat.

Totuși, atenție mare!

Previziunile de iarnă ale Comisiei Europene demonstrează că România va depăşi atât în 2017 cât şi în 2018 ţinta de deficit bugetar, a avertizat comisarul european pentru Afaceri Economice şi Financiare, Pierre Mosocovici, precizând şi că oficialii europeni aşteaptă din partea Guvernului Grindeanu ”anunţuri credibile” şi un pachet de măsuri concrete care ar putea fi aplicate pentru încadrarea în limitele stabilite.

”Aş vrea să vă informez că adresăm o scrisoare autorităţilor române, prin care dorim să evidenţiem riscul de depăşire a pragului de deficit bugetar stabilit, atât pentru anul acesta, cât şi pentru 2018. Previziunile noastre de iarnă arată că deficitul României s-ar apropia de 3,6% pentru anul curent şi, pe fondul schimbărilor politicilor, 3,9% în 2018”, a avertizat Moscovici.

Oficialul european a subliniat că situaţia a apărut din cauza reducerilor de taxe, cumulate cu creşteri de pensii şi salarii, motiv pentru care Executivul trebuie să vină rapid cu măsuri concrete care să asigure încadrarea în pactul bugetar.

Salarizarea în domeniul public devine din ce în ce mai haotică 

Salarizarea în domeniul public devine din ce în ce mai haotică, declară la RFI liberalul Florin Cîţu, vicepreşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Senat. El crede că viitoarea lege a salarizării unitare nu va putea fi aplicată din acest an.

Florin Cîţu consideră că “este ilar ce se întâmplă cu acest Guvern. Aceste promisiuni când ai deja un deficit de 3%, trebuie să înţelegem că aceste creşteri de salarii vor intra în buget şi când porneşti cu un deficit de 3%, este clar că dacă o să ai cheltuieli mai mari, vei avea şi un deficit mai mare şi asta spune şi Comisia Europeană. Deci ce vreau să spun este că nu ai spaţiu, nu ţi-ai lăsat loc fiscal, spaţiul fiscal, în termeni tehnici, pentru a implementa o lege a salarizării unitare. De aceea, nu cred că se va implementa în acest an şi vom avea foarte multe discuţii”.

Senatorul PNL spune că “dacă se vrea cu adevărat o lege a salarizării unitare, care înseamnă cam cinci-şase miliarde pe an în plus la buget, trebuia să laşi un spaţiu acolo, trebuia să începi cu un deficit de 2,2%-2,5%, dar când începi deja cu un deficit de 3% şi spui că vei avea o lege a salarizării unitare care are deja cinci-şase miliarde pe an impact asupra bugetului, nu ai unde să mai pui, eşti la limită. De aceea, vom avea doar discuţii, vom avea poveşti, vom avea promisiuni, dar o asemenea lege nu poate fi implementată, decât dacă tai din altă parte. A, dacă tai de la investiţii, poţi s-o implementezi, dar asta înseamnă că arunci viitorul acestei generaţii la gunoi, pentru că dacă nu ai investiţii, aceste salarii nu vor avea de unde să fie plătite în viitor”.

Cum rămâne cu reforma în administraţie?

În opinia lui Florin Cîţu, “ca structură, economia devine din ce în ce mai haotică, salarizarea în domeniul public. În domeniul privat, oamenii îşi văd de treabă şi ştiu cum să salarizeze, dar în domeniul public devine din ce în ce mai haotic. Salariul minim creşte, fără nici un fel de corelaţie cu productivitatea, cresc salariile în anumite sectoare, pentru că fiecare spune stai că ai crescut la Sănătate, dar mie nu mi-ai crescut şi atunci bine, venim şi creştem şi la tine, dar nu există o viziune, nu există nimic care să spună în ce direcţie mergem. Vorbim doar de creşteri de salarii, iar lumea a uitat de partea a doua care venea şi promisiunea care venea de fiecare dată cu creşterile de salarii: reforma în administraţie”. – foto: Ziarul de pe Net

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 13 =