Acasă Economie Proiect de Țară

Proiect de Țară

DISTRIBUIȚI

Despre cum ar trebui să arate România pe termen mediu și lung

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a susținut marţi seara, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă referitoare la Proiectul de Țară.

”Bună seara! Bine aţi venit la această declaraţie de presă! Aş vrea să vă spun în primul rând că avem informaţii importante despre evoluţiile şi deciziile care au fost luate în legătură cu proiectul de ţară, proiect iniţiat de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis. Important de spus la începutul acestei declaraţii de presă este că, în acest moment, avem lista cu persoanele nominalizate pentru a face parte din această comisie prezidenţială. Lista se află aici, în faţa mea. Va ajunge şi la dumneavoastră, la presă, imediat după ce vom încheia această declaraţie de presă.proiect-de-tara

Aş vrea să vă reamintesc faptul că domnul preşedinte Klaus Iohannis a avut, după momentul Brexit, o serie de consultări cu partidele politice parlamentare, de asemenea, cu reprezentanți ai Guvernului, reprezentanţi ai Băncii Naţionale. În cadrul acestor dezbateri, în cadrul acestor consultări, a reieşit faptul că toţi susţin ideea de a colabora pentru construirea acestui proiect de ţară.

Drept urmare, toate partidele parlamentare au desemnat, au nominalizat câte doi reprezentanţi, pentru a face parte din această comisie prezidenţială. Mai apoi, ar trebui să spunem că, din partea Guvernului, a fost nominalizată o persoană, nominalizare făcută de către Premier.

Această comisie îşi va desfășura activitatea la nivelul Administraţiei Prezidenţiale. Drept urmare, există doi consilieri prezidenţiali, domnii Leonard Orban şi Cosmin Marinescu, cei doi se vor ocupa, vor coordona lucrările acestei comisii prezidenţiale. Şi, în acelaşi timp, există zece personalităţi, care vin în componența acestei comisii prezidenţiale, în nume propriu, nu în numele instituţiilor unde au lucrat sau lucrează, tocmai pentru că sunt persoane care au competenţe dovedite, experienţe în domenii de specialitate, sunt persoane cu o notorietate mare, care au o cunoaştere bună a realităţilor europene, afacerilor europene. Veţi regăsi în această listă nume importante – sociologi, economişti, specialişti în politici europene, şi desigur, veţi consulta cu foarte mare atenţie această listă.

Acum să vă dau câteva detalii despre formula de lucru. Prima şedinţă va fi prezidată chiar de către domnul preşedinte Klaus Iohannis. Mai apoi, de principiu, vor exista întâlniri lunare, şi undeva la mijlocul anului viitor ar trebui ca această comisie prezidenţială să-şi încheie activitatea. Aş vrea să spun faptul că domnul Preşedinte Klaus Iohannis crede că este necesar un proiect de ţară care să fie o viziune despre cum ar trebui să arate România, pe termen mediu şi pe termen lung, în raport cu statutul României de membru al Uniunii Europene, dar luând în calcul, evident, realităţile de bază, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii.

Această comisie nu va face o listă de măsuri, nu va fi o strategie, va fi un document politic. Vor fi trasate niște obiective, nişte ţinte clare care să arate cum trebuie să se dezvolte România, ce linii de dezvoltare, de modernizare trebuie să urmeze România în perioada următoare. Practic, cum ne dorim să arate România ca membru al Uniunii Europene. Ce nivel de ambiţii vrem să avem ca membru al Uniunii Europene. Care este locul nostru, care este rolul nostru în Uniunea Europeană.

Foarte important de subliniat, şi cred că acesta este un element important al discuţiei, este faptul că pe 1 ianuarie 2017 se împlinesc zece ani de când România este membru al Uniunii Europene. Nu este doar un moment foarte bun pentru un bilanţ, este şi momentul potrivit pentru a trasa aceste obiective clare. Practic, să stabilim drumul pe care România trebuie să-l urmeze pentru a oferi cetăţenilor săi prosperitate şi securitate, două lucruri foarte importante. De asemenea, această comisie prezidenţială, după cum aţi observat din descrierea pe care am făcut-o la început, are o componentă politică, sunt reprezentanţi din partea tuturor partidelor parlamentare. Asta ar trebui să garanteze susţinere politică, un element foarte important, pentru că aceste obiective trebuie să se afle dincolo de controverse, dincolo de interese de partid contextuale. Trebuie să fie nişte lucru generale, nişte ţinte foarte clare care trebuie să rămână, indiferent de ceea ce se întâmplă în fiecare zi pe scena publică.

În acelaşi timp aş mai vrea să mai spun ceva foarte important. Acest proiect de ţară va fi suspus unei etape de dezbatere publică, tocmai pentru că preşedintele României îşi doreşte nu doar acest capitol al susţinerii politice, ci şi o susţinere foarte consistentă din partea societăţii românești. Cam acestea sunt informaţiile, foarte clare, punctuale. Repet faptul că veţi avea în doar câteva minute lista, ca să consultaţi şi să vedeţi cine sunt membrii, cine sunt, de fapt,  nominalizările pentru componenţa acestei comisii prezidenţiale. Dacă aveţi întrebări, subliniez: ținând cont că Administraţia Prezidenţială, că domnul Președinte ţine foarte mult la acest subiect, este unul foarte important, aş dori chiar să elaborăm tema şi să vorbim în întrebări şi în dialogul nostru despre acest subiect. Vă rog!”

Întrebări din partea reprezentanţilor mass – media:

Jurnalist: ”Dacă îmi permiteți, două subiecte legate de subiect. Prima, va fi un document care va stabili clar poziția României, locul României în Uniunea Europeană, sau se va ocupa și de ținte și de linii privind politica internă, treburile interne ale țării, reformele interne mari, sănătate, educație, transporturi?”

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ”Mulțumesc foarte mult pentru această întrebare! Am menționat și în prezentarea generală că, până la urmă, această comisie prezidențială va trasa niște obiective foarte clare pentru termen mediu și termen lung. Direcțiile vor stabilite în cadrul ședinței acestei comisii prezidențiale. Practic, țintele, obiectivele sunt decizia celor vor forma această comisie prezidențială. Oricum, ne așteptăm nu la o strategie, pentru că s-au făcut foarte multe strategii în ultima perioadă, nu ne așteptăm la o listă de măsuri, ci, cum spuneam, la niște obiective foarte clare, care să se bucure de consens și susținere politică, iar faptul că în această comisie avem reprezentanți din partea tuturor partidelor parlamentare ar trebui să însemne o garanție. Tocmai de aceea a fost și gândită această formulă de lucru.”

Jurnalist: ”Și a doua întrebare. Este și o componentă politică în această comisie. Avem alegeri parlamentare. Se poate schimba ceva și în formula parlamentară, să fie partide noi sau partide care să nu se mai regăsească. Și, în al doilea rând, vom avea un alt guvern, cu o altă componență, probabil, și sunt nominalizați membri pentru patru luni, cam așa ar rezulta”.

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ”Este foarte bună și această întrebare. Evident, am luat în calcul și acest aspect foarte important. Comisia are o misiune foarte serioasă. Cei care sunt selectați, care au fost nominalizați și vor deveni membri ai comisiei prezidențiale vor rămâne în această structură. Evident că această comisie prezidențială se va raporta și la realitățile politice. Interesul acestui demers este tocmai să existe o susținere cât mai mare și din zona politică, și, în general, din zona publică și atunci, evident că, după alegerile parlamentare, va exista o deschidere pentru a primi în această formulă de lucru reprezentanți ai partidelor care, eventual, vor accede în noul Parlament al României. Mulțumesc foarte mult!

Jurnalist: ”Liderii partidelor care au ieșit la declarații după ce au fost acele consultări pe tema proiectului de țară, cam toți liderii au anunțat propriile proiecte de țară, rezumate în proiecte de guvernare, proiectul de guvernare cu care vor intra în alegerile parlamentare. Ce înseamnă acest lucru? Se face un proiect de guvernare la Cotroceni? Pentru că asta rezultă din ceea ce au declarat liderii partidelor. Că vor, în acest proiect de țară, să vină și să spună lucruri legate de proiectele de guvernare.”

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ”Și această întrebare este una foarte bună. Evident că fiecare partid are propria sa identitate, propriile sale proiecte, propriile sale planuri. Tocmai de aceea am subliniat și tocmai de aceea conceptul acestei comisii prezidențiale este foarte important, faptul că nu vor fi niște măsuri propuse de această comisie, ci niște linii, obiective de bază la care trebuie să ajungă, până la urmă, prin aceste dezbateri, toți membrii comisiilor, adică din toate partidele care vor participa la aceste dezbateri. Nu putem anticipa cu ce propuneri vor veni aceste partide, este rolul ședințelor lunare să se întâmple, să contorizăm cam ce propuneri vor fi făcute acolo, dar cu siguranță, cu cât se înaintează în proiect, se va contura și mai bine care sunt interesele comune ale României, și vreau să subliniez acest lucru. Este un proiect inițiat de Președintele României, dar un proiect al României, nu un proiect al unui partid politic, ci un proiect care să fie susținut de întreaga clasă politică.”

Jurnalist: ”Dar putem spune că are elemente din proiect de guvernare? Că va trasa linii pe care viitorul guvern, oricare ar fi el, să le respecte?”

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ”Nu putem vorbi despre o suprapunere al acestui proiect cu alte strategii, cu programe de guvernare, pentru că nu este rostul acestui proiect de țară. Până la urmă, spuneam că vorbim despre un proiect care vizează termen mediu și termen lung, adică depășind chestiunile cotidiene, luptele politice sau interesele de moment, dar evident că fiecare partid va avea, prin prezența în această comisie prezidențială, posibilitatea să își promoveze propriile idei și să se ajungă la un numitor comun, pentru că, până la urmă, de fapt, acesta este interesul și rolul unui astfel proiect de țară.”

Jurnalist: ”Pentru că noi nu am văzut încă lista, ne puteți spune dacă din partea actualului executiv este un membru care să participe la aceste dezbateri?”

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ”Vreau să spun că există un reprezentant al Guvernului, adică o persoană nominalizată de Guvern. În doar câteva minute, veți avea lista, pentru a nu face de pe acum speculații în legătură cu numele. Deci, Guvernul a nominalizat o persoană care va fi parte a acestor dezbateri”.

Jurnalist: ”Ați spus că din această comisie vor face parte și zece personalități, să le spunem experți. Ce pondere vor avea punctele de vedere, ce pondere vor avea punctele de vedere al partidelor în formularea acestui proiect? Se va vota, cum se va proceda în comisie?”

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ”Vor fi dezbateri și nu cred că putem vorbi despre o proiectare procentuală a modului în care o opinie sau o alta va avea câștig de cauză. Va fi, pur și simplu, un grup de lucru care are statutul de comisie prezidențială, să subliniem acest lucru, în care vor fi dezbătute aceste mari teme, tocmai pentru a se creiona țintele, obiectele principale asupra cărora ar trebui să se cadă de acord, tocmai pentru ca acest document politic să se bucure de consens și de susținere. Mulțumesc!”

Jurnalist: ”Deci, practic, orice idee, indiferent din partea cui vine, se poate impune.”

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ”Se poate analiza în această comisie prezidențială.”

Jurnalist: ”Întrebare în completarea colegei mele. De ce a fost totuși ales acest moment pentru lansarea grupului de lucru, cu câteva luni înainte de campania electorală? Spuneați că va fi o deschidere către partide noi, de exemplu, a actorilor care vor apărea. Dar totuși de ce nu s-a așteptat ca perioada electorală să treacă, pentru că, din experiență, putem spune că au existat cazuri în care totul a decurs, totul a devenit doar o dezbatere de campanie și atât. De ce totuși acest moment pentru lansarea grupului de lucru? Vă mulțumesc!”

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ”Mulțumesc și eu pentru întrebare! E cu cât mai repede, cu atât mai bine. Vă reamintesc faptul că aceste dezbateri, consultări au fost inițiate de Președintele României după momentul Brexit. Atunci întreaga clasă politică a fost de acord că este necesară o astfel de dezbatere, în care să fie puse pe masă obiectivele, prioritățile pe care le are România pentru perioada următoare, obiectivele acelea numite la momentul respectiv post-aderare. Nu cred că trebuie să ne raportăm strict la realitățile politice ale acestui moment, tocmai pentru că proiectul de țară vizează un termen ceva mai lung. Tocmai asta încercam să subliniez în momentul în care am descris cum va funcționa și care este conceptul din spatele acestui proiect de țară faptul că trebuie să ajungem undeva la definirea unor ținte globale, unor obiective fundamentale care să rămână pe termen lung. Ce ținte de modernizare are România? Cum vrem să arătăm în ochii partenerilor noștri ca membru al Uniunii Europene? Ce statut ne dorim? Chestiunile acestea nu țin neapărat de un anumit tur de alegeri și tocmai aceasta este și ideea, să nu avem întotdeauna raportarea la ceea ce se întâmplă din punct de vedere politic mâine-poimâine, ci să formulăm niște lucruri de bază pe care să le păstrăm pe termen lung. Mulțumesc foarte mult!”

Jurnalist: ”Îmi cer scuze, dar o precizare s-ar impune. Aceste principii, linii directoare, care vor rezulta în urma unei jumătate de an sau mai bine de dezbateri, cum vor fi ele folosite și asumate totuși? Nu se suprapun unor proiecte de guvernare, dar ar trebui respectate de toate guvernele ulterior pentru a fi puse în practică.

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ”Tocmai strategia a fost aceasta, prin cooptarea, trebuie să subliniem faptul că este prima dată când se va lucra într-o astfel de formulă la nivel de comisie prezidențială, prin cooptarea reprezentanților din zona partidelor politice, printr-o reprezentare completă se generează tocmai stabilitatea acestor concluzii care vor fi luate și tocmai se stabilește, până la urmă, faptul că va fi o bază de urmat de acum încolo pe termen lung. Mulțumesc foarte mult!”

Jurnalist: ”Dacă ne puteți da câteva exemple concrete, exact? Măcar să știm pe ce vor axa? Chiar dacă este prematur și comisia va decide, măcar să știm…”

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: ”Evident că acestea sunt direcții pe care orice astfel de demers le ia în calcul. Vor fi liniile principale de dezvoltare care sunt analizate atunci când vorbim despre modul în care se dezvoltă o țară, ca membru al Uniunii Europene, ca partener în Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, dar m-aș limita la această prezentare, pentru că vor fi prilejuri care vin imediat, în care domnul Președinte va expune într-un mod amplu modul în care se va pune conținut în această poveste. De fapt, v-am spus ceva mai devreme, că prima întâlnire va avea loc în perioada imediat următoare și atunci va fi dezvoltat conceptul și este și rolul comisiei prezidențiale să expună direcțiile majore pe care le va analiza. Vă mulțumesc foarte mult!”

Componența comisiei pentru elaborarea Proiectului pentru Țară

Dan Dungaciu, Lucian Croitoru, Vasile Puşcaş, Cristian Pârvulescu, Valentin Lazea şi Iulian Chifu se numără printre persoanele nominalizate să facă parte din Comisia prezidenţială pentru elaborarea Proiectului de ţară.

Pentru această comisie au fost nominalizate 23 de persoane, respectiv zece membri independenţi, un reprezentant al Guvernului, câte doi reprezentanţi ai formaţiunilor şi partidelor parlamentare.

Cei zece membri independenţi sunt: Cristian Popa – fost viceguvernator al BNR şi fost vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, Dan Dungaciu – sociolog şi geopolitician, preşedinte al Fundaţiei Mării Negre, Gabriel Drăgan – profesor universitar la ASE şi director general al Institutului European din România, Ioan-Aurel Pop – academician şi rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Gheorghe Oprescu – profesor universitar la Universitatea Politehnică Bucureşti şi fost preşedinte al Consiliului Concurenţei, Lucian Croitoru – consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, Vasile Puşcaş – istoric şi profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi fost negociator-şef al României pentru aderarea la UE, Cristian Pârvulescu – politolog şi preşedinte al Asociaţiei „Pro Democraţia”, Valentin Lazea – economist-şef al Băncii Naţionale a României şi Iulian Chifu – fost consilier prezidențial, analist de politică externă şi profesor la SNSPA Bucureşti.

Din partea Guvernului a fost nominalizat Vasile Iuga – senior advisor la PwC.

PSD i-a nominalizat pentru această comisie prezidenţială pe deputatul Viorel Ştefan şi pe fostul ministru al Fondurilor Europene Marius Nica.

De la PNL din comisie fac parte Ene Dinga – fost ministru al Integrării Europene, cercetător ştiinţific la Academia Română şi Adrian Ciocănea – profesor universitar la Universitatea Politehnică Bucureşti, fost ministru al Economiei.

UDMR îi trimite în comisia prezidenţială pe europarlamentarul Winkler Gyula şi pe deputatul Attila Korodi, fost ministru al Mediului, iar grupul minorităţilor naţionale – pe liderul grupului, Varujan Pambuccian, şi pe deputatul Ovidiu Ganţ.

ALDE este reprezentat de Cosmin Cristian – fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi de fostul parlamentar Radu Cojocaru, iar PMP de europarlamentarul Siegfried Mureşan şi de Lucian Alexandru Curtu – decan al Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere de la Universitatea Transilvania din Braşov.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat marţi că această comisie prezidenţială privind Proiectul de ţară îşi va desfăşura activitatea la nivelul Administraţiei Prezidenţiale şi va fi coordonată de consilierii prezidenţiali Leonard Orban şi Cosmin Marinescu. Ea a precizat că, în perioada imediat următoare, va avea loc o primă şedinţă a acestei comisii, care va fi prezidată de şeful statului. Comisia va avea, de principiu, întâlniri lunare. ”Undeva la mijlocul anului viitor ar trebui ca această comisie prezidenţială să îşi încheie activitatea”, a precizat Mădălina Dobrovolschi.

Ea a arătat că cele zece personalităţi care vin în componenţa comisiei o fac în nume propriu, nu al instituţiilor în care au lucrat sau în care lucrează şi au competenţe dovedite şi experienţă în domenii de specialitate. ”Sunt persoane cu notorietate mare, care au o cunoaştere bună a realităţilor bune europene, a afacerilor europene”.

Mădălina Dobrovolschi a subliniat că preşedintele Klaus Iohannis consideră necesar un Proiect de ţară care să fie o viziune despre cum ar trebui să arate România pe termen mediu şi lung în raport cu statutul de membru al Uniunii Europene, dar luând în calcul realităţile de bază – Parteneriatul strategic cu SUA.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here