Acasă Educatie Principiile învățământului dual explicate elevilor din Pantelimon

Principiile învățământului dual explicate elevilor din Pantelimon

DISTRIBUIȚI

A doua întâlnire pentru promovarea învățământului dual a avut loc în sala de sport a Școlii nr. 1 Pantelimon unde au venit elevi din Găneasa, Cernica, Tânganu, Glina și localitatea gazdă.

Consiliul Județean Ilfov a fost reprezentat de Remus Trandafir, directorul Direcției Absorbție Fonduri Interne și Internaționale, care a prezentat elevilor, părinților, cadrelor didactice și inspectorilor școlari viziunea și dorința CJ Ilfov de implementare a acestei forme de învățământ cu mari rezultate în Germania.

Atât inspectorul școlar general Florentina Costea, cât și inspectorul școlar general adjunct Cristina Ghiță au vorbit elevilor folosind exemple din viața personală care înseamnă și cunoașterea unei meserii pe lângă profesia de dascăl.

Profesorul Marinela Culea, directorul Liceului ”Cezar Nicolau” din Brănești, a prezentat asistenței oferta de învățământ dual a liceului pe care îl conduce și nu a ezitat să povestească elevilor despre faptul că fiul ei cel mare este absolvent al liceului și că are o diplomă care îi conferă cunoașterea unei meserii, deși este student.

Reprezentanții firmelor Badsi Nissan și Terrano au explicat sprijinul pe care îl oferă societățile unde sunt angajați pentru elevii care urmează învățământul dual: bursă, transport decontat, masa asigurată, certificate de competențe și angajare după terminarea liceului.

Din anul școlar 2019-2020 în județul Ilfov vor fi organizate șapte clase de învățământ dual, la liceele din Ciorogârla, Buftea, Voluntari, Dragomirești-Vale, Brănești, Chiajna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen + 17 =