Acasă Economie ”Prima casă” devine ”Noua casă”

”Prima casă” devine ”Noua casă”

DISTRIBUIȚI

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunțat că Guvernul a aprobat joi în primă lectură programul ”Noua casă”, una dintre prevederile acestuia fiind majorarea plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro.

Un alt program în zona economică, de această dată pentru stimularea dezvoltărilor imobiliare şi a sectorului construcţiilor, vizează modificarea programului ”Prima casă”. În noua formulă propusă de Ministerul Finanţelor programul se va numi ”Noua casă” şi sunt câteva modificări importante aduse în cadrul acestui program pentru a stimula dezvoltarea imobiliară şi sectorul construcţiilor şi, în acelaşi timp, pentru a veni în sprijinul celor care doresc să achiziţioneze în perioada următoare o locuinţă nouă. Astfel, s-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului. Este o modificare substanţială, radicală, care are în vedere dezvoltarea sectorului imobiliar, inclusiv pentru locuinţele de până la 120 de metri pătraţi, astfel încât cei care au posibilitatea şi doresc să acceseze o astfel de facilitate să poată achiziţiona şi apartamente mai mari decât cele care sunt în prezent pe piaţă prin programul Prima casă, a declarat Ionel Dancă.

El a mai spus că această ordonanţă de urgenţă a fost adoptată în primă lectură, urmând ca după primirea avizului de la Consiliul Legislativ să fie adoptată în formă finală, în următoarea şedinţă de guvern.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here