Acasă Editorial POSEDĂRI ŞI DEPOSEDĂRI

POSEDĂRI ŞI DEPOSEDĂRI

DISTRIBUIȚI

Lupta pentru putere, putere care atrage după sine şi avere, a dominat lumea încă de la începuturi. Nici un segment din istoria omenirii nu este lipsit de acest tandem: putere-avere. În naivitatea noastră am crezut că această luptă este specifică numai anilor noştri contemporani. Nici vorbă. Istoria este străbătută de la un capăt la altul, ca un fir roşu, de sintagma “Posedări şi deposedări”. Ca de obicei, recurgem la istorie: Henric al VIII-lea, cel care a instaurat protestantismul în Anglia şi a generat schisma care a împărţit lumea religioasă occidentală în catolici şi protestanţi, “i-a ras”, pur şi simplu, pe catolicii englezi. Fizic, dar mai ales material, le-au fost confiscate averile. Acelaşi fenomen s-a întâmplat şi în spaţiul nostru mioritico-balcanic: orice domnitor care primea firmanul de la sultan venea cu “susţinătorii săi” şi elimina fizic şi material pe cei dinaintea lui. Care, evident, erau deposedaţi (şi) de averi.

Lupta împotriva comunismului, mai ales după 1917 şi cu osebire după 1944, a fost acerbă. Aşa a apărut în SUA fenomenul numit “maccarthysmul” căruia i-au căzut victime mari valori ale americanilor acelor ani (scriitori, actori, pictori). Închisorile capitaliste au fost, evident, dure. Dar lumea s-a schimbat, la putere au venit comuniştii. Acestia au schimbat  complet “macazul”: Acum în aceleaşi închisori erau reprezentanţii “claselor exploatatoare”, care erau trataţi cu aceleaşi metode. Pentru prima dată, apar, ca noutate, luptele intestine în cadrul clasei muncitoare care a câştigat puterea şi a instaurat “dictatura proletariatului”. În jurul anului 1950, în România, era la modă lozinca: “Ana, Luca şi cu Dej/Au băgat spaima-n burgheji”. Dar în anii 1952-1953 Ana Pauker, Vasile Luca, Teohary Georgescu şi acoliţii lor au fost învinuiţi pentru “deviere de dreapta” şi au fost eliminaţi împreună cu susţinătorii lor. Ba chiar şi alţii care nu făceau parte din grupul incriminat au căzut victime acestor lupte intestine. Printre ei un caz binecunoscut: Lucreţiu Pătrăşcanu. Acuzaţiile erau multiple: naţionalism, colaborare cu “americanii”, ascultare de posturi radio străine, dosire de averi şi produse, protejarea chiaburilor, colaborarea şi “ascunderea” legionarilor şi a altor “duşmani ai poporului”.

Un capitol aparte l-a constituit lupta împotriva intelectualilor. Erau indecisi, prea scrupuloşi, nehotărâţi, îşi puneau prea multe întrebări şi “nu urmau calea cea dreaptă, muncitorească”… Mulţi luptători comunişti, cu vechi stagii  în ilegalitate, au ajuns în puşcării aşa cum fuseseră şi pe vremea. “exploatatorilor”. Unii dintre aceştia au ajuns, exact,  în aceleaşi închisori în care au fost torturaţi de “siguranţa exploatatorilor”. Deosebirea: acum torţionarii erau chiar “tovarăşii” lor de idei şi de luptă. Dar după 1958, prin plecarea armatelor sovietice, după 1960 prin eliminarea treptată a elementelor sovietice din securitatea română şi, mai ales, după 1964 prin eliberarea tuturor detinuţilor politici, România a făcut paşi înainte pe calea democratizării ţării. Fie ea şi “socialistă”. Ceea ce a permis  apariţia unor opere literare care au avut ca subiect  tocmai “obsedantul deceniu”, 1950-1960.  Aşa au apărut romane valoroase scrise de scriitorii români: Marin Preda, Augustin Buzura, Ion Lăncrănjan, Petre Sălcudeanu, Zaharia Stancu, Dinu Săraru, Dumitru Popescu. Am enumerat doar câţiva, căci noi nu facem, în Viitorul Ilfovean, cronici literare. Operele lor sunt mărturii, peste timp, despre acei ani tragici care au marcat profund istoria noastră. Şi noi cei, care, într-un fel sau altul, am trăit în acea perioadă zbuciumată din istoria României, graţie şi operelor celor citaţi mai sus, nu am uitat şi încercăm, cu prea modestele noastre posibilităţi, să le readucem  în atenţia celor de azi. Dar cel mai bine, spre onoarea  lor, au făcut-o acei scriitori, acele conştiinţe, care chiar atunci, la cald, au scris acele memorabile romane care innobilează literatura română. Şi adevărul. Suntem  mândri că acest docil popor a scos la iveală acele “vârfuri literare” de excepţie. O consecinţă concretă a respectului nostru sunt rândurile de faţă…

mana_care_scrieVASILE BOLBOJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eighteen − 11 =