Acasă Info Local Ponta, trimis la bară. Petrache ar vrea motiune de cenzura

Ponta, trimis la bară. Petrache ar vrea motiune de cenzura

DISTRIBUIȚI

PontaPonta, trimis la bară

Premierul Victor Ponta a fost trimis joi în judecată de procurorii DNA, pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, alături de alte patru persoane, între care senatorul Dan Şova şi directorul Complexului Rovinari.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Victor Ponta, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru, fiind acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi spălarea banilor.

Dan-Coman Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii”, în prezent senator, va fi judecat, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Şova a fost trimis în judecată sub control judiciar.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Laurenţiu-Dan Ciurel, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, Dumitru Cristea, la vremea respectivă director general al Complexului Energetic Turceni (CET), acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, şi Laurenţiu-Octavian Graure, pe atunci director economic al CET, acuzat de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul.

Pe 5 iunie, Victor Ponta a ajuns prima dată în faţa procurorilor DNA, care l-au anunţat că are calitatea de suspect, pentru fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care a fost avocat. Pe 13 iulie, procurorii l-au anunţat că a fost pusă în mişcare acţiunea penală în cazul său şi că i-a fost schimbată calitatea din suspect în inculpat, în dosarul „Turceni-Rovinari”. De asemenea, procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ale lui Victor Ponta, printre care un apartament.

Procurorii DNA îl acuză pe Victor Ponta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, pe baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a lui Dan Şova. Anchetatorii au stabilit că, în realitate, premierul nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare cu Şova. Mai mult, în perioada efectuării unor controale fiscale, Ponta s-ar fi înţeles cu Şova ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, „pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia”, spun procurorii anticorupţie.

Procurorii DNA susţin că, în realitate, Ponta nu a efectuat niciuna dintre activităţile înregistrate în contabilitate, folosind o parte din sumele obţinute de la SCA „Şova şi Asociaţii” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti. Firma lui Dan Şova i-ar fi cumpărat premierului şi un autoturism Mitsubishi Lancer Evo 10, „la solicitarea expresă” a acestuia.

Marian Petrache: Demisia de onoare sau moțiune de cenzură

Marian Petrache, secretar general al PNL, liderul liberalilor ilfoveni: ”Mi se pare normal ca să facă gestul de onoare și să-și prezinte demisia. Ca să nu pună nici Guvernul, nici România, într-un proces care va dura suficient de mult timp. România și Guvernul ar fi într-o situație delicată, o problemă de imagine care nu le-ar permite să funcționeze la parametrii pe care îi dorim cu toții. Dacă  ne gândim strict la moțiunea de cenzură, eu cred că PNL trebuie să aibă discuții cu partidele politice, pentru a-și asigura o majoritate în Parlament. Sau e posibilă și o moțiune de cenzură fără să fie această consultare să vedem parlamentul cum se poziționează față de acest subiect sensibil. În felul acesta, și forțele politice ar juca la vedere față de un un subiect extrem de sensibil”, a declarat Marian Petrache.

Gheorghe Iancu: Ponta nu poate fi suspendat

”Nu poate fi suspendat. Dacă citiţi cu atenţie articolul 109 din Constituţie, o să vedeţi că suspendarea poate fi cerută şi făcută numai pentru infracţiuni săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Pentru asemenea infracţiuni este necesar să existe o cerere din partea Camerei Deputaţilor. Cererea pentru infracţiuni care au fost legate de conflict de interese a fost respinsă. Textul articolului 109 din Constituţie este foarte clar. Eu rând la televizor de mă strict la burtă când văd tot felul de analfabeţi care, cu un aer de superioritate, explică şi de fapt spun numai prostii”, a declarat profesorul de drept constituţional Gheorghe Iancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here