Acasă Politic Pentru că Opoziția nu are, UDMR vine cu o propunere de prim-ministru

Pentru că Opoziția nu are, UDMR vine cu o propunere de prim-ministru

DISTRIBUIȚI

Moțiunea, fără nicio șansă

Așa cum era de așteptat, moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă a picat la vot, fiind votată de  161 de aleși, față de 233 cât era necesar. Moţiunea de cenzură intitulată ”Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”, iniţiată de PNL, USR şi PMP a fost respinsă joi, 20 decembrie, de Parlament. S-au înregistrat 161 de voturi ”pentru” și 3 voturi ”împotrivă”, cu două voturi mai puține decât semnăturile de pe document.

Pentru adoptarea moţiunii de cenzură era nevoie de votul a minim 233 de parlamentari. În acest moment PNL, USR, PMP au 145 de parlamentari. Alături de ei au mai votat neafiliaţii. Pe de altă parte, PSD şi ALDE au 248 de parlamentari.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a demontat toate acuzele din textul moțiunii. De exemplu, referitor la obiecţiile Opoziţiei privind investiţiile publice, ea a spus că în zece luni ale mandatului său valoarea acestora este cu peste 40% mai mare faţă de anul trecut.

De asemenea, Dăncilă a adăugat că, în 2018, au fost finalizate 365 de obiective de investiţii din PNDL I şi 157 de obiective de investiţii din PNDL II. Astfel, în acest an au fost finalizate 54 de obiective pentru alimentare cu apă din 25 de judeţe şi 37 de reţele de canalizare în 27 de judeţe. De asemenea, au fost reabilitate drumuri judeţene în Bacău, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Hunedoara, Giurgiu, Ilfov, Olt, Satu Mare şi Teleorman, precum şi 185 de drumuri comunale şi străzi din 14 judeţe. Conform lui Dăncilă, tot prin acest program s-au modernizat şi construit 48 de creşe şi grădiniţe, 117 şcoli şi şase unităţi sanitare. Au fost finalizate investiţii în iluminatul public din 40 de localităţi din 18 judeţe.

”Tot la dezvoltare locală, în 2018 s-a finalizat modernizarea energetică a 341 de ansambluri de locuinţe şi s-au construit 132 de unităţi locative sociale. (…) În acest an s-au investit 560 de milioane de lei în amenajarea, consolidarea şi realizarea de diguri, pe o lungime de 253,4 km de albii de râu. Au fost recepţionate 96 de obiective de investiţii din toate bazinele hidrografice din România, de pe râurile Someş, Crişuri, Mureş, Olt, Jiu, Siret. Vă invit să consultaţi la Ministerul Apelor şi Pădurilor lista completă a regularizărilor şi îndiguirilor. Aş mai menţiona 22.000 de hectare împădurite în acest an, dar probabil că pentru dvs acest lucru nu reprezintă o investiţie”, a spus Dăncilă, citată de Agerpres.

În ceea ce priveşte infrastructura de transport, Viorica Dăncilă a declarat că în acest an s-au modernizat 144 de km de cale ferată.

Prim-ministrul a prezentat şi numărul de kilometri de autostradă realizaţi: autostrada Sebeş – Turda – lotul 3 (12,5 km), autostrada Sebeş – Turda – lotul 4 (16,3 km), autostrada Gilău – Nădăşelu – (9,7 km), autostrada Bucureşti – Ploieşti – Nod centură Bucureşti, Nod Moara Vlăsiei şi intrarea în Bucureşti (7 km), autostrada Câmpia Turzii – Ogra – Tg. Mureş – lotul 2 (10,1 km), autostrada Câmpia Turzii – Ogra – Tg. Mureş – lotul 1 (3,6 km), Lot 2: Iernut – Chetani (1,2 km).

”Tot în anul 2018 s-au semnat contracte pentru 331 km de autostrăzi şi drumuri expres, la care vor putea începe lucrările de construcţii din a doua parte a anului viitor. Acum câteva zile s-a terminat prima etapă a procedurii de atribuire a contractului de parteneriat public-privat pentru autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov. S-au înscris cinci consorţii de mari firme internaţionale, care doresc să construiască şi să opereze această autostradă”, a precizat premierul.

Referitor la investiţiile din agricultură, ea a subliniat că în cadrul „Programului Naţional de Irigaţii” au fost reabilitate 47 de obiective, iar suprafaţa irigată a depăşit un milion de hectare.

Conform lui Dăncilă, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, 12.783 de tineri fermieri sunt sprijiniţi financiar, din care 2.649 de tineri fermieri din zona montană.

PSD: ”Niciun om care se respectă pe sine nu poate să voteze această moţiune de cenzură!”

”Niciun om care se respectă pe sine nu poate să voteze această moţiune de cenzură. Pot să respect dreptul Opoziţiei de a încerca să răstoarne Guvernul, (…) dar nu cu moţiuni scrise în asemenea hal, nu cu compuneri şcolare semianalfabete, cu cifrele scrise total aiurea. (…) O asemenea inepţie nu merită o replică. Niciodată nu aţi venit cu alternative, aţi venit cu formule pompieristice. Vreau să vă spun că recursul compensatoriu care a scos din puşcărie tâlhari, criminali, violatori a fost iniţiat de Guvernul Cioloş. Este o mare minciună, o mare fraudă acel Guvern. Întrebaţi-o pe Prună. (…) Ca să ştiţi care este adevărul, pentru că eraţi foarte revoltaţi ca nu cumva să scape corupţii. Corupţii nu violează, corupţii nu aşteaptă tinerele la lift. Din păcate, infractorii pe care i-aţi eliberat, ăia violează”, le-a transmis Şerban Nicolae parlamentarilor din Opoziţie. El a făcut apel la Opoziţie să nu voteze moţiunea de cenzură.

ALDE: Inițiatorul moțiunii e Iohannis

Iniţiatorul moţiunii de cenzură este de fapt preşedintele Klaus Iohannis, iar PNL, PMP şi USR doar au semnat acest document, în condiţiile în care şeful statului nu are dreptul constituţional de a iniţia o moţiune, a susţinut, la rândul său, deputatul ALDE Andrei Gerea.

PNL: ”Există soluţii ca României să îi meargă mai bine!”

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a afirmat joi că nu onestitatea este cea pe baza căreia Liviu Dragnea a desemnat-o pe Viorica Dăncilă în funcţia de premier, ci obedienţa, ea subliniind că i se pare umilitor ca România să aibă un prim-ministru care este subiect de bancuri pe WhatsApp.

”Astăzi aveaţi şansa unui discurs onest, dar nu onestitatea este criteriul pe baza căruia Liviu Dragnea v-a desemnat prim-ministru, ci obedienţa şi faptul că îi executaţi ordinele fără să crâcniţi. (…) Există soluţii ca României să îi meargă mai bine, iar societatea şi economia astăzi, după această moţiune, ar putea primi un balon de oxigen. În primul rând, în locul unui prim-ministru incompetent şi obedient am putea avea un prim-ministru responsabil şi devotat şi care să transmită mai ales tinerei generaţii mesajul că merită să înveţi în ţara aceasta dacă vrei să accezi în elita societăţii. Mai mult decât atât, mi se pare devastator pentru tânăra generaţie să aibă un premier care este subiect de bancuri pe WhatsApp, un preşedinte al celui mai important partid care este personaj principal în „jocul de-a spânzurătoarea”, pe Florin Iordache care este subiect de glume pentru copilaşii ce învaţă în clasele primare înjurături cu degetele. Aceasta este ţara în care ne-aţi adus cu acest guvern”, a declarat Raluca Turcan la dezbaterile pe moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, USR şi PMP.

Ea i-a transmis premierului să nu se iluzioneze, pentru că ”românii nu vor fi niciodată în consens cu hoţii şi reprezentanţii lor, fie ca sunt avocaţi sau prim-miniştri”.

USR și UDMR, schimb de replici

Parlamentarii USR şi UDMR au avut joi un schimb de replici în plenul comun al Parlamentului, la dezbaterea moţiunii de cenzură depusă de Opoziţie.

”USR susţine o Românie în care etniile convieţuiesc paşnic. USR are mulţi maghiari în rândurile sale, are maghiari chiar în conducere, dar nu ungurii sunt problema, ci UDMR. Nu vă mai reprezentaţi electoratul, deci nu maghiarii sunt problema, ci partidul care s-a transformat într-un satelit al PSD cu voturile maghiarilor şi cu sprijinul dumneavoastră. Face Liviu Dragnea românilor şi maghiarilor deopotrivă ce face de doi ani de zile. La asta trebuia să vă gândiţi”, a afirmat deputatul USR Cătălin Drulă.

Anterior, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declarase că Opoziţia nu are un program de guvernare sau un premier asumat, iar Uniunea va pregăti în primăvară un astfel de program şi chiar va veni cu o propunere de prim-ministru.

Pro România a votat pentru moțiune

Deputaţii Pro România şi cei neafiliaţi au votat moţiunea de cenzură, motivul principal fiind ordonanţa anunţată de ministrul Eugen Teodorovici, care ar afecta toată economia românească, a anunţat liderul partidului,  Victor Ponta.

PMP despre un ”guvern debusolat”

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat că într-un an special, cel al Centenarului, în care era nevoie de o direcţie din partea Executivului cu privire la priorităţile pe care le are România, din păcate, la Palatul Victoria, se află un Guvern debusolat.

”În urmă cu 29 de ani, românii, cu lacrimi în ochi, au gustat primele clipe de democraţie şi libertate. În urmă cu 29 de ani, toată România aştepta o transformare. Iată că s-au scurs aproape 30 de ani de atunci şi astăzi, într-un an special, într-un an în care aveam nevoie de o direcţie care să vină din partea Executivului în ceea ce priveşte priorităţile pe care le are România, din păcate avem la Palatul Victoria un Guvern debusolat, un Guvern incapabil să traseze câteva direcţii clare pe care românii le aşteptau. În acest an al Centenarului am asistat, din păcate, la atât de multe certuri şi atât de multă dezbinare cum nu am mai avut de mulţi ani în naţiunea noastră”, a afirmat Tomac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here