Acasă Politic Parlamentul European – instituţia UE în care cetăţenii au cea mai mare...

Parlamentul European – instituţia UE în care cetăţenii au cea mai mare încredere

DISTRIBUIȚI

Potrivit informatiilor date publicităţii de Comisia Europeană, Parlamentul European îşi consolidează poziţia de instituţie a UE în care cetaţenii au cea mai mare încredere.

Rezultatele publicate astăzi de Comisia Europeană arată că 50% dintre respondenţii la sondajul Eurobarometru standard din primavara anului 2018 au indicat că au încredere în Parlamentul European. Aceasta reprezintă o creştere substanţială de 5 procente comparativ cu toamna anului 2017, în timp ce nivelul de neîncredere a scăzut cu 3%.

Pe parcursul perioadei legislative, încrederea în Parlamentul European a crescut de la 34% în mai 2014 la nivelul record de astăzi, de 50%, potrivit datelor Eurobarometrului standard.

Sondajul indică de asemenea că 93% dintre respondenţi au cunoştinţă despre Parlamentul European – considerabil mai mulţi faţă de cei care au cunoştinţă despre celelalte instituţii şi într-o uşoară creştere de la ultimul Eurobarometru. Încrederea în Uniunea Europeană, ca ansamblu, rămâne de asemenea mai mare (42%) faţă de încrederea în parlamentele şi guvernele naţionale (34%).

Preşedintele Antonio Tajani: ”Acest Parlament lucrează pentru reducerea distanţei dintre instituţiile europene şi cetăţeni şi îşi face bine treaba. Cetăţenii înşişi ne spun acest lucru prin intermediul rezultatelor celui mai recent Eurobarometru. În ultimele 6 luni, încrederea în Parlamentul European a crescut de la 45% la 50%. Parlamentul este de departe cea mai apreciată instituţie a Uniunii Europene. Aş dori să le mulţumesc celor 751 de membri ai Parlamentului care compun această Adunare. Am arătat că putem juca un rol esenţial punând Parlamentul în centrul dezbaterii pentru a schimba Europa şi a o face mai eficientă. “În mod special, pe tema imigraţiei, care, aşa cum confirmă Eurobarometrul, se află în topul preocupărilor cetăţenilor, am contribuit la oferirea unui răspuns european. În noiembrie anul trecut, am adoptat un text pentru a reforma sistemul european de azil, incluzând Regulamentul Dublin, care reconciliază stricteţea cu solidaritatea. Am propus de asemenea o strategie pe termen scurt, mediu şi lung pentru a opri plecările din Africa. Consiliul nu mai poate amâna reforma sistemului european de azil şi trebuie să fie conştient că de modul de gestionare a imigraţiei depinde viitorul Uniunii”.

Românii, optimiști în legătură cu economia UE, pesimiști când vine vorba de cea națională

Românii sunt mai optimiști în ce privește situația economică a UE, 31% dintre ei considerând că se va îmbunătăți în următoarele 12 luni, peste media europeană de 21%. În schimb, doar 27% dintre români consideră că starea economiei naționale este una bună în prezent, față de o medie UE de 49%. De asemenea, românii au mai mare încredere în UE, respectiv 52% (față de doar 42% la nivel european), decât în instituțiile naționale. Acestea sunt câteva dintre rezultatele sondajului Eurobarometru standard, ediția de primăvară, publicate joi, 14 iunie.

Doar 54% dintre români consideră că situația financiară a gospodăriei este bună, iar 42% au o părere similară despre locul de muncă, față de o medie europeană de 71%, respectiv 61%. La nivel national, principala problemă o reprezintă inflația/creșterea prețurilor și a costului vieții.

Printre tendințele identificate la nivelul UE se numără: optimism în legătură cu economia și o susținere puternică a monedei euro: pentru prima dată începând din primăvara anului 2007, opiniile pozitive cu privire la starea economiei naționale (49 %, +1 față de 2017) au depășit numărul opiniilor negative (47 %, -2); nivelul de susținere pentru uniunea economică și monetară și pentru moneda euro rămâne cel mai ridicat de până acum, 74% dintre respondenții din zona euro exprimându-și sprijinul; încrederea în Uniunea Europeană este în creștere: cu 42% situându-se la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2010; majoritatea europenilor sunt optimiști în ceea ce privește viitorul UE (58%); migrația și terorismul sunt principalele preocupări ale europenilor, cu 38%, respectiv 29%; europenii resimt beneficiile politicilor și ale realizărilor Uniunii, cum ar fi: lipsa controalelor la frontieră sau reducerea numărului acestora cu ocazia călătoriilor în străinătate (53%), scăderea prețurilor pentru convorbirile telefonice efectuate într-o altă țară UE (48%), sporirea drepturilor consumatorilor la achiziționarea de produse sau servicii în altă țară din UE (37%) sau îmbunătățirea drepturilor pasagerilor de transport aerian (34%); libera circulațieeste susținută de 82% dintre respondenți, iar o politică de securitate și apărare comună este susținută de 75%.

Sondajul Eurobarometru standard din primăvara anului 2018” (EB 89) a fost realizat prin intermediul unor interviuri față în față desfășurate între 17 și 28 martie 2018. Au fost intervievate 33.130 de persoane din toate statele membre ale UE și din țările candidate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here