Acasă Info Local Pantelimon: În atenția deținătorilor de terenuri!

Pantelimon: În atenția deținătorilor de terenuri!

DISTRIBUIȚI

Primăria Pantelimon reamintește obligația tuturor deținătorilor de terenuri pe care se găsește planta ambrozie să ia toate măsurile pentru a combate și distruge creșterea acesteia.

Primăria orașului Pantelimon a identificat terenurile și a trimis situația centralizată către Prefectura Ilfov. În perioada imediat următoare se vor face verificări în teren de către comisia mixtă formată din reprezentanți ai Prefecturii, Direcției Agricole Ilfov și Administrația Locală, conform Legii nr. 62/2018.

Primăria, prin Poliția Locală, a început în luna mai identificarea și centralizarea tuturor terenurilor pe care crește Ambrosia artemisiifolia (ambrozia). Florile acestei plante sunt purtătoare de polen. O singură plantă poate elibera în aer câteva miliarde de grăunciori de polen și până la 30.000 de semințe care își păstrează calitățile germinative până la 40 de ani. Planta atinge perioada de maximă de polenizare în lunile august-septembrie și poate fi extinsă până la sfârșitul lunii octombrie.

După cum se cunoaște, ambrozia este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul țării noastre, fiind extrem de adaptabilă la orice condiții climatice.

În timp, oamenii devin sensibili la polenul produs de planta ambrozie, provocând simptome precum rinita alergică, ce apare la copii cu vârsta între 4-5 ani, cât și la adulți.

Simptomele rinoconjunctivitei alergice sunt: strănut, prurit nazal, obstrucţie nazală, secreţii nazale apoase, prurit ocular, congestie oculară, lăcrimare, iar ale astmului episoade de tuse, dificultate în respiraţie sau wheezing.

Între creșterea concentrației de polen și apariția simptomelor există o fereastră de oportunitate de aproximativ două săptămâni, în care se poate începe tratamentul symptomatic al alergiei, ceea ce va duce la ameliorarea semnificativă a calității vieții pacienților.

Metode de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozie: cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul și suprafața infestată, distrugerea cu unelte agricole, smulgerea, în cazul unor suprafețe izolate, efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenuri agricole, erbicidare, după caz.

Pentru a folosi metoda potrivită de distrugere a ambroziei, proprietarii terenurilor se pot adresa specialiștilor Direcției pentru Agricultură Județeană Ilfov, Bucuresti, Sector 4, Sos. Oltenitei 35-37 .

Conform legii, constituie contravenție nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole și se sancționează cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și de la 5.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here