Acasă Info Local Pantelimon: ”Dăruiește zâmbete de Paști”

Pantelimon: ”Dăruiește zâmbete de Paști”

DISTRIBUIȚI

Direcția de Asistență Socială (DAS) Pantelimon desfășoară și în acest an campania umanitară ”Dăruiește zâmbete de Paști”, prin care oamenii cu suflet mare din comunitate pot dona hainele pe care nu le mai poartă, alimente sau alte obiecte care pot fi de mare folos celor aflați în situații grele de viață, familiilor defavorizate. Prin intermediul paginii de facebook Direcția de Asistență Socială Pantelimon, se prezintă familiile pentru care se strâng donațiile și, la finalul campaniei, bucuria celor care le primesc.

Exemple:

Familia Matasaru are o situație grea cum rar se întâlnește. Bătrâna de 77 de ani și fiul său de 48 de ani, bolnav psihic, trăiesc de pe o zi pe alta, într-o casă în care plouă la fel de tare ca afară. Situația familiei este gravă, nici doamna Matasaru și nici fiul acesteia nu au niciun venit. Singurul care ajută familia este concubinul doamnei care are o pensie mică, alături de vecinii care le cunosc greutățile și necesitățile.

Copiii din familia Tomescu sunt un exemplu pentru noi toți. Cei patru frați – Alexandru (11 ani), Ianis (7 ani), Rebeca (9 ani) și Gabriela (3 ani) – au grija unii de ceilalți, iar de toți are grijă tatăl lor. Mama este separată de tată și plecată în străinătate. Tatăl lucrează la un centru de colectare de fier vechi, însă banii încasați nu îi ajung. Casa în care locuiesc cei cinci este formată dintr-un hol și o singură cameră în care dorm cu toții. Pereții sunt scorojiți, plini de igrasie, iar ușa de la intrare este foarte deteriorată.

Alimentele și hainele pentru micuți sunt foarte necesare, o canapea extensibilă ar fi o minune (pentru că toți cei cinci dorm într-un singur pat) și materiale de construcții necesare pentru construirea unei sobe de asemenea.

Haideți ca împreună să oferim speranță unor copii și să îi ajutăm să aibă un motiv de bucurie în pragul sărbătorilor de Paști!. – CRSTINA ANGHELUȚĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here