Acasă Educatie Pantelimon – 10 ani de ”10 de 10”

Pantelimon – 10 ani de ”10 de 10”

DISTRIBUIȚI

Cât de greu se mai ia ”un 10” în ziua de astăzi? În alte vremuri nota 9 era pentru profesor și nota 10 doar pentru ”Dumnezeu”. Astăzi lucrurile s-au schimbat…. Dar totuși cât de greu se ia media 10? Ca să nu mai vorbim de cât de greu se iau 10 medii ”de 10”. Despre asta ne pot vorbi cei peste 250 de elevi care au obținut această performanță și au participat la activitățile proiectului.

Anul acesta proiectul ”10 de 10” a împlinit un deceniu. Zece ani de când, an de an, elevii ”de 10” ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Pantelimon sunt recompensați pentru rezultatele lor excepționale la învățătură prin excursii și tabere gratuite în toate colțurile țării.

Inițiativa de a lansa în Pantelimon un proiect de recunoaștere și recompensare a rezultatelor elevilor prin activități extrașcolare gratuite a apărut în 2008 și a aparținut ”proaspătului” primar al Pantelimonului, Marian Ivan. Acesta a propus la vremea respectivă un nou tip de relație, în ambele sensuri, între comunitatea locală și școală. Educația prin Școală este finanțată de la bugetul local, dar și ea oferă rezulate concrete prin rata mică a abandonului școlar, promovabilitate, disciplina elevilor, progresul școlar, participarea la competiții și concursuri școlare cu rezultate bune și foarte bună.

Proiectul și-a propus ca prin activitățile sale să contribuie la dezvoltarea inteligenței emoționale a încrederii în sine, a propriei identități și nu în ultimul rând de consolidare a sentimentului patriotic prin cunoașterea directă a țării noastre. Pe de altă parte prin activitățile proiectului am dorit să antrenăm cunoștințele și deprinderile deja dobândite și să dezvoltăm abilități științifice și artistice.

Sub semnul cifrei 10 amintim 10 călătorii, excursii și tabere, organizate în cei 10 ani de existență a proiectului: ”Țara Hațegului 2009”, ”Cetățile Dobrogei 2010”, ”Pe urmele lui Creangă 2011”, ”Pe urmele sașilor 2012”, ”Munții Apuseni-Arieșeni 2013”, ”Turul Olteniei 2014”, ”Țara Maramureșului 2015”, ”Delta Dunării și Marea Neagră la Sf. Gheorghe 2016”, ”Băile Felix 2017” și ”Banatul Montan-Valea Nerei 2018”.

 

Pagini de jurnal…

 

Vă oferim câteva fragmente din paginile de jurnal în care am notat niște gânduri despre experiențele prin care am trecut, despre locurile descoperite și despre oamenii pe care i-am întâlnit.

”Acum suntem gata de plecare… Ieri am participat la ultimele pregătiri ale expediției. Am refăcut ultimele detalii iar planul de călătorie este gata. Echipajul este instruit, în conditii fizice și emoționale excelente. Promitem să ne intoarcem sănătoși și cu o bogată pradă de experiențe care să ne motiveze să mergem mai departe… Am poposit în locul unde se întâlnește pământul cu cerul și cu marea. Nu a fost așa cum am sperat. Este dincolo de așteptări. Apele Dunării îndulcesc valurile sărate ale mării și împreună formează ceea ce simplu se poate numi… un colț de rai. Călătoria noastră va continua și mâine, când vom păși pe calea apelor, departe, departe, despărțiți de lume în inima Deltei… Și au fost și pelicani… chiar dacă nu am nimerit în programul de vizită, până la urma ne-am văzut. De la depărtare, dar ne-am văzut. Încet, încet vara se pregătește să zboare spre sud pe aripi de păsări migratoare. Până atunci am mai petrecut câteva ceasuri de grație, suspendați între amintirile de mâine și emoțiile de azi… Partir, c’est mourir un peu sau cum spune poetul a pleca înseamnă a muri un pic. Așa și cu noi la Sf. Gheorghe Deltă… dar, parafrazându-l pe poet, și încheind așa cum am început Nous revenons toujours à la dernière amour, ne vom întoarce întodeauna la ultima iubire”. (Delta Dunării și Marea Neagră la Sf. Gheorghe 2016)

 

Pe firul apelor

 

”Proiectul 10 de 10 își trăiește intens bucuriile și se încarcă de amintiri… Încă o dată am strâns pânzele și am aruncat ancora la țărmuri ospitaliere, în golfuri îndepărtate. Ce e mai plăcut decât să călătorești, să vezi locuri unde nu ai mai fost și să înțelegi lucruri pe care le credeai de neînțeles?… La Peștera Urșilor am coborât în străfundurile pământului ca să vedem minunile naturii, palate subterane, sculpturi ale apelor în stâncă și calcar… Pe firul apelor, am revenit la suprafață, ne-am încălzit și risipit toate fricile din adâncuri în apele tămăduitoare de la Felix… Proiectul nu abdică de la obiectivul său principal – călătoria educațională și continuă să ofere decarilor informații și emoții noi. A fost rândul cetății Oradea să-și deschidă porțile pentru decari. Și asta de bună voie, fără să fie nevoie de un asediu în sensul clasic al cuvântului ci de unul… al cunoașterii! Și Mihai Vodă a visat, demult, ca apoi mai târziu, în 1918, visul și proiectul său politic – Unirea – să se împlinească!… Vechile ziduri, vechile clădiri și piețe au fost locul unde am putut să ne exprimăm dorința de cunoaștere și să ridicăm steagul 10 de 10 și în aceste locuri… și a fost și ediția 2017 a călătoriei noastre sub semnul 10 de 10… Ca navigatori încercați ne-am întors, ca de fiecare dată, cu pânze albe, încărcați de mirodenii, pietre scumpe, aur, mătăsuri transformate în multe, multe amintiri… Focul de tabără a luminat cald nostalgiile și prieteniile de tabără… s-au văzut și câteva lacrimi transparente… dar vara e încă tânără și toamna e departe iar totul e încă posibil… Sfârșitul nu-i aici… așteptăm, căutăm, visăm deja la o nouă aventură, la un nou început sau la o continuare care să ne aducă din nou împreună…” (Băile Felix 2017)

 

Călătoria continuă

 

”După o călătorie care ar fi putut să ne ducă chiar și pe alte continente, 10 de 10 a ajuns în Vestul Sălbatic al României, în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița. Și a meritat… La punte, La tunele ne-au pus limitele de tocilari la încercare. Le-am depășit… Curioși și curajoși am pornit pe valea pârâului Șușara, altădată vestit loc de promenadă și am descoperit o altă cascadă tipică pentru Banatul Montan, cascada Șușara. În Sasca Montană am fost gazdele colecționarului Victor Tăutu la punctul muzeal care îi poartă numele. Aici am văzut unelte și obiecte care au făcut parte din povestea localității. 10 de 10 a poposit în Oravița, oraș bănățean cu cea mai veche gară și cu cel mai vechi teatru din țara noastră. 10 de 10 a ajuns la mănăstirea Nera. Am descoperit un loc unde este tratat mai întâi spiritul și apoi trupul, un loc unde oamenii încearcă să se întoarcă la abilitățile și valorile strămoșilor. Unde se încearcă alinarea bolilor omului de azi cu rețetele tămăduitoare ale omului de ieri. Mulțumim pentru găzduire, pentru sfaturi dar și pentru sucul de zmeură și căpșuni…. Teatrul Național Mihai Eminescu a fost construit în 1817 ca o copie a Teatrului Vechi din Viena. În sala teatrului se mai auzeau încă vorbele lui Mihai Eminescu și acordurile lui George Enescu călători, ca și noi, pe aceste meleaguri, primul în 1868 și cel de al doilea în 1931. Gara a fost construită în 1847, cu doar 16 ani mai târziu decât prima cale ferată din lume. Vălul diafan al cascadei Bigăr, nu cea mai mare dar cu siguranță cea mai frumoasă cascadă din lume, ne-a învăluit cu o prospețime și răcoare discretă. Călătoria continuă… ”(Banatul Montan-Valea Nerei 2018). ­- prof. dr. FLORIN PETRESCU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here