Acasă Editorial Noi când ne schimbăm?

Noi când ne schimbăm?

DISTRIBUIȚI

Antuanela Roșioru

În ultimii ani am auzit de nenumărate ori că politicienii sunt vinovați de ceea ce ni se întâmplă. Parțial adevărat. Au dat legi haotice, incoerente, uneori fără să țină cont de ceea ce avea nevoie țara, gândindu-se numai la interesele de momente ale unor grupuri sau persoane. Și nu este vorba doar despre legile din Parlament, ci și despre ordonanțe de guvern sau ordonanțe de urgență, a căror urgență era dificil de argumentat. Dar explicații s-au găsit de fiecare dată.

Deci, responsabili pentru ceea ni se întâmplă sunt, parțial, toți cei pe care i-am ales de-a lungul timpului, de la nivel local până în Parlament.

Dar ei au ajuns în funcții mandatați de alegători, de fiecare dintre noi, ceea ce ne face, indirect, responsabili pentru deciziile pe care acești oameni le-au luat.

Dacă vrem să vedem o schimbare, în primul rând calitativă, la politicienii pe care îi mandatăm, va trebui să alegem oameni de calitate, care să reziste tentației. Tentației de a da legi după propriile interese, tentației de a direcționa fonduri publice prin contracte încheiate cu propriile firme, tentației de a se simți superiori, invincibili, pentru că au ajuns într-o funcție publică.

Va trebui să tragem linie, să evaluăm valorile pe care le vrem în societate, să cernem grâul de neghină, iar viitoarele alegeri să le bazăm doar pe ceea ce este important pentru toți, nu pentru un individ, un grup, o gașcă, un partid… Însă pentru asta fiecare dintre noi va trebui să se privească în propria oglindă și să-și recunoască, la nivel individual, dacă îi place sau nu ceea ce vede. S-ar putea să nu ne convină, ba chiar să fie dureros. S-ar putea să descoperim că nu întotdeauna am făcut lucrurile așa cum trebuie. Împreună sau fiecare în parte. Pentru a putea merge mai departe avem nevoie de acest exercițiu de introspecție. Fiecare în parte și împreună.

Dacă vrem să schimbăm ceva în bine va trebui să schimbăm politicienii, dar, în primul rând, va trebui să schimbăm ceva la noi. Politicienii pot fi schimbați. Noi când ne schimbăm?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here