Acasă Editorial Nimic nou sub soare

Nimic nou sub soare

DISTRIBUIȚI

 

Mereu au existat meserii, preocupări practice prin care fiecare pământean a încercat să-şi găsească drumul în viaţă care să-i placă şi să corespundă calităţilor sale native. Şi, evident, să-i asigure (şi) posibilitatea unui trai decent, onorabil. Pe o anumită treaptă a dezvoltării umane au apărut statul şi slujitorii săi, funcţionarii de tot felul şi … politicienii. Şi de atunci ei există mereu.

Un politician este, în concepţia noastră, iniţial un simplu cetăţean care se dedică politicii cu dorinţa de a îndeplini prin această “profesie” (benevol-acceptată), unele  (minime) deziderate (cerinţe). Unul dintre ele: să fie ataşat  unui  partid care, la rândul său, să slujească o ţară. Să  dezvoltăm acest prim şi foarte important deziderat. Aşadar, atunci când un simplu cetăţean îşi descoperă o vocaţie de politician trebuie să aibă în vedere aceste minime cerinţe. Dar lumea a evoluat, iar noţiunea de “partid = slujitor al patriei ” a căpătat alte semnificaţii moderne. Una dintre ele este acea de a sluji “un grup de interese politice şi, mai ales, economice”. Până la urmă această cerinţă este normală şi universală. Că doar nu se nasc partide să slujească, sută la sută, ţara şi membrii lor, să nu aibă niciun interes material. Aşa ceva nu există nicăieri în lumea pre-modernă sau modernă. În interiorul unui partid mai mare, spun specialiştii în doctrine politice, apar necesare şi evidente curente de opinii, uneori contradictorii. Desigur există ideea potrivit căreia  contradicţiile duc la progres. Oare se aplică şi partidelor? Şi întradevăr există mari partide europene care par fragmentate de contradicţii interne. Dar impresia este  doar aparentă, înşelătoare. Spaţiul nu ne permite să prezentăm câteva exemple occidental-europene. Aşadar, să recapitulăm: un mare partid are, normal, o varietate de membri şi, logic, de opinii. Care se consumă în interiorul partidului. Dar în unele partide româneşti apar, pe nepusă masă, membri de partid (cu acte în regulă!) unii ocupând (sau au ocupat) funcţii importante atât în partid, cât şi în stat, care sunt nemultumiţi de “politica partidului”!. Adică: foşti prim-ministri dar şi actuali miniştri, parlamentari, unii chiar europeni, primari din marile şi micile oraşe, ba chiar din comunele patriei, modeşti consilieri locali care se trezesc, brusc, că … partidul care i-a plasat pe poziţii mai înalte sau mai puţin înalte administrativ-politice nu-i mai reprezintă!!

În aceste condiţii, pentru oamenii de onoare, şi în mod deosebit pentru politicieni, există o singură  soluţie: “Să te dai la o parte”. Să ne justificăm: Atunci când te hotărăşti să intri în politică trebuie să stabileşti clar de partea cui eşti. Adică să evaluezi originea, pretenţiile economice, dorinţa de a face bine naţiunii, unde ţi se plasează inima (sufletul) în dreapta sau în stânga, ce avantaje speri de la partidul la care aderi şi multe, multe altele. Odată stabilite aceste criterii  minimal/iniţiale îţi alegi un partid care să te reprezinte şi pe care, eventual, să-l reprezinţi. Moral, alte drumuri politice se închid. Aşa cum spunea atât de uitatul lider politic ţărănist din anii 1990-2000, Vasile Gionea: “România nu are nevoie de aviatori politici”! Dar în cazul în care, din varii si omeneşti motive, un polittician consideră că nu mai este compatibil cu acel partid (care şi el, partidul, la rândul său, are mari devieri de la doctrina iniţială) nu există decât o soluţie rezonabilă: să te retragi. Trecerea la un alt partid, pe lângă celebra etichetă de trădător, noi suntem mai concesivi şi spunem simplu că acela nu are vocaţie de politician! Un politician autentic trebuie să ştie, din start, unde îi este locul. “Descoperirile” ulterioare cum că ar fi mai aproape de alte partide politice înseamnă simplu parvenitism politic, dispreţ profund pentru anonimii alegători, pentru colegii de partid, plus inapetenţa pentru politică. Şi toate îmbrăcate într-o poleială subţire, sub numele (aproape) generic numit “democraţie-libertate”, mascată de interese meschine (şi personale).

Altmiteri cum poate un politician român să apară în faţa electoratului român (re)actualizând celebrul slogan interbelic (evident, adaptat) “Când cu steaua când cu crucea”! atât de des citat, atunci, de celebri scriitori români  interbelici. Aşadar, reproducem şi noi, în finalul articolului, un citat mult mediatizat: “Nimic nou sub soare”. – VASILE BOLBOJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twelve + thirteen =