În orice societate, din orice timp, în orice spaţiu, au fost oameni care nu au crezut în progresul omenirii, în general, în oameni în special. Ei fac parte dintre aceia care nu cred “în nimic”, devenind defetişti de meserie. Pentru o asemenea categorie de oameni, românii au expresii neaoş-mioritice. Una dintre ele este, evident, de sorginte contemporană, “Gică-contra”, care a intrat, viguros, în vocabularul contemporan şi care, iată, face istorie. Apoi, în enumerarea noastră se înscrie istoricul de origine balcanică: “Să moară capra vecinului”. (Nici o aluzie la vecinii noştri, balcanici). Adică de ce să muncim când este mai simplu să dorim eşecul vecinului care munceşte! Mai pe şleau spus: în loc să ne înhămăm la muncă emitem, doct şi fără să facem ceva, că toate eforturile conjugate ale celorlalţi se vor termina cu un eşec. Şi dacă muncim, tot acolo ajungem. Cealaltă expresie mai nouă, dar tot cu rezonanţă balcanic-mioritică: “Munceşti degeaba că tot îţi moare capra”. Adică eforturile tale de a crea o anume bunăstare, un echilibru, o stabilitate, sunt inutile. Cam pe acolo se află, din fericire nu prea mulţi, şi unii dintre români. Adică, de ce vrem stabilitate, de ce vrem echilibru, când un bâlci naţional este pe placul tuturor.
Dar există, şi încă în majoritate covârşitoare, oameni “constructivi”. Adică acei oameni ai unei naţiuni echilibrate care vor să pună “cărămidă peste sau lângă cărămidă” pentru casa lor, pentru localitatea lor, şi normal, pentru ţară. Există și categoria negativiştilor care, din motive de dezechilibru psihic familial-moştenit, să nu neglijăm nici influenţele politice (doar avem pluripartidism) care doresc bâlciul, scandalul, grevele, mişcările de mase, instabilitatea, angoasa, deruta. Adică aşa cum este sufletul lor. Spunea cândva, un realist, că asemenea oameni “se simt în vâltoarea vremurilor tulburi precum peştele în apă”. Dintre cele peste opt miliarde de suflete existente pe pământ, în condiţiile acestui dur capitalism mondial, sunt destui în asemenea situaţie. Evident şi în România, una dintre cele 28 ţări membre ale UE, etalonul sistemului capitalist mondial şi istoric. Acest fenomen, existenţa oamenilor fără ideal, a propăvăduitorilor unor cataclismelor sociale, a intensificărilor disputelor politice la vârf, a celor care trăiesc de azi pe mâine şi, până la urmă, a oamenilor fără nici un ţel, fără nici un ideal, fie şi simplu uman, îi trebuie României de azi? Pentru că, vrem sau nu vrem să recunoaştem, s-a observat că unora nu le plac stabilitatea, echilibrul, munca la noi în ţară (chiar prost plătită). Le place să se uite la televizor şi să vadă cotidian dispute politice, să se văicărească cum că guvernanţii nu le dau bani, nu le asigură produse ieftine, ajutor social şi mai ales locuri de muncă bine plătite. Păi, Dumnezeule, unde în lumea capitalistă există un guvern care să asigure populaţiei locuri de muncă la discreţie şi bine plătite? Să nu ne îmbătăm cu iluzii: În capitalism fiecare trebuie să-şi poarte de grijă. Statul trebuie să-l protejeze fizic pe cetăţean, să-i asigure condiţii legale pentru a se descurca pe cont propriu. Doctrina de a oferi oricărui un loc de muncă a fost a socialiştilor. Adică a acelora care, prin mari mişcări de mase, mai ales în Bucureşti, au fost eliminaţi. Acum ce doresc românii? Un neo-socialism, ca o variantă a neo-capitalismului cu mult uzitata ”faţă umană” (locuri de muncă sigure şi bine plătite), este o utopie. Neo-capitalismul are alţi parametri: o luptă acerbă pentru existenţă care, în final, duce la un anume progres şi care presupune nelipsitele stachete: concurenţă, șomaj, instabilitate, dar şi eliminarea celor incapabili să ţină pasul cu realismul si eficienţa capitalismului Şi în final: de ce negativiştii din România nu îşi fac un partid post-decembrist numit simplu “Gică contra”? Ei sunt superiori, clarvăzători, atotştiutori. Iar sufragiul naţional le va arăta câţi sunt şi pe unde sunt în contextul politic, economic şi social actual.
Din fericire, numărul “pozitiviştilor” este foarte mare. Şi avem în vedere fie şi numai milioanele de cercetători din întreaga lume care asigură, prin munca lor, un incredibil progres tehnic, generator al unui salt deosebit al nivelului de viaţă şi în cele din urmă, al confortului fiecăruia dintre noi. – VASILE BOLBOJA
