Acasă Politic Măsurile propuse de USR pentru redeschiderea în siguranță a școlilor

Măsurile propuse de USR pentru redeschiderea în siguranță a școlilor

DISTRIBUIȚI

În contextul dezbaterilor despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească școlile pentru reluarea în toamnă a activității școlare, Uniunea Salvați România (USR) vine cu un set propriu de propuneri pe termen scurt și mediu. Printre ele, implementarea unui sistem hibrid de educație, sprijinirea elevilor care au nevoie de recuperarea pregătirii școlare și demararea susținută a racordării școlilor și grădinițelor la apă curentă, construirea toaletelor acolo unde nu există.

Sistemul de învățământ din România trebuie să se adapteze noii realități, iar școlile trebuie să adopte și să aplice protocoale sporite de sănătate și igienizare. Viitorul depinde de educația generațiilor de acum, iar momentul de criză pe care îl traversăm poate fi o oportunitate de a construi împreună cu profesori, părinți, comunitate.

USR își exprimă speranța că de această dată Ministerul Educației și Ministerul Sănătății vor arăta deschidere la sugestii și vor stabili aceste condiții de redeschidere a școlilor din timp și după o amplă consultare.

Pe termen scurt, USR propune 12 măsuri, printre care:

– Instruirea instituțională, pe perioada verii, a tuturor cadrelor didactice și nedidactice despre ce înseamnă COVID-19, semnele de recunoaștere ale bolii și măsurile de protecție;

– Implementarea propriu-zisă a măsurilor de protecție – dezinfectarea suprafețelor, asigurarea necesarului de săpun și substanțelor dezinfectante pentru mâini, distanțarea spațială în cadrul sălilor de curs și al școlii;

– Stabilirea și implementarea unor planuri remediale pentru elevii care au nevoie de recuperarea pregătirii școlare (pe baza rezultatelor evaluării), în perioada premergătoare începerii propriu-zise a anului școlar;

– Implicarea psihopedagogilor și/sau a psihoterapeuților în managementul sănătății emoționale a copiilor și cadrelor didactice;

– Instruirea tuturor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și prioritar, a profesorilor vulnerabili (fie din motive de vârstă, fie din motive de sănătate) pentru a folosi predarea online;

– Instruirea tuturor copiilor pentru prevenirea răspândirii bolilor – în funcție de nivelul de școlarizare al copiilor (grădiniță, ciclul primar, ciclul gimnazial, liceu), aceștia vor fi instruiți cum să se protejeze și cum să recunoască semnele de îmbolnăvire;

– Intervenție prioritară în mediile defavorizate: urgență sanitară absolută – demararea susținută a racordării școlilor, grădinițelor la apă curentă și construirea toaletelor acolo unde nu există;

– Finalizarea implementării unui sistem de educație hibrid pentru elevii din clasele V-XII: prezență în clasă 2 zile, iar 3 zile școală online, astfel încât jumătate din elevi să fie prezenți în sala de curs;

– Elevii din învățământul primar si grădinițe vor veni săptămânal la școală sau la grădiniță și se vor identifica spațiile suplimentare astfel încât grupele să fie mai mici, conform recomandărilor Ministerului Sănătății (2 zile educație, 3 zile în regim de after-school).

Pe termen mediu, USR propune alte 11 măsuri, printre care asigurarea accesului la instrumente de învățare online (laptopuri/tablete) pentru toți copiii, inclusiv conexiuni la internet de mare viteză, și continuarea procesului de digitalizare a educației.

În condițiile în care pericolul îmbolnăvirii cu noul coronavirus este departe de a fi depășit și în perspectiva anului școlar 2020-2021, Uniunea Salvați România consideră că autoritățile trebuie să facă o prioritate din pregătirea temeinică și programată a reluării cursurilor fizice în școli astfel încât copiii și cadrele didactice și nedidactice să fie în siguranță.

USR a depus, la inițiativa senatoarei Silvia Dinică, un proiect de modificare a Legii asistenței sociale nr. 292/2011 astfel încât să poată fi acordate alimente, îmbrăcăminte și produse de igienă copiilor și tinerilor proveniți din familii defavorizate, celor lipsiți, temporar sau permanent, de ocrotirea părinților, în situațiile generate de calamități naturale, epidemii, pandemii, incendii sau accidente.

De asemenea, deputatul USR Dan Rădulescu a inițiat o propunere legislativă pentru creșterea numărului de beneficiari ai Legii nr. 269 din 16 iunie 2004 și pentru eficientizarea programului Euro 200. Este vorba de acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, extinderea noțiunii de calculator la „calculator, tabletă sau alt dispozitiv similar care permite învățarea la distanță” și oferirea posibilității de a folosi ajutorul acordat și pentru contractarea unui abonament necesar conectării dispozitivului achiziționat la internet pe o perioadă de minimum un an.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here