Acasă Economie Marian Petrache, președintele CJ Ilfov: ”Nu lăsăm DJ 401A de izbeliște!

Marian Petrache, președintele CJ Ilfov: ”Nu lăsăm DJ 401A de izbeliște!

DISTRIBUIȚI

Drumul Județean 401A ar fi trebuit să fie gata vara viitoare, însă, din cauza unui constructor care și-a bătut pur și simplu joc de această lucrare și de acest contract, trebuie să mai așteptăm. Acest contract parcă a fost blestemat de la bun început. Au fost nu mai puțin de 15 contestații la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. O contestație se soluționează în cel puțin o lună. Asta înseamnă peste un an pierdut, timp în care lucrările nu au putut demara și nici noi circula în condiții moderne, declară Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov.

După nenumărate proceduri birocratice, câștigătoarea licitației a fost declarată firma Telor Invest. A avut prețul cel mai mic. ”Am făcut tot ce ne-a stat în putință să ajutăm firma să termine lucrările. Am mers de foarte multe ori pe teren să verificăm ce au făcut. Nu le-a păsat. Nici măcar nu au semnalizat lucrările pentru a evita accidentele. Am făcut solicitări pentru semnalizarea șantierului. Nu le-a păsat. Au distrus capace de canalizare, le-am făcut iar solicitări. Nu le-a păsat. După ordonanța 114 a trebuit să creștem prețul manoperei. Le-am solicitat niște acte. Două luni am așteptat după ele. Nici măcar de angajații lor nu le-a păsat. Pe 13 august 2019 lucrările erau gata în proporție de 7%. Casetele de lărgire ar fi trebuit finalizate, însă era gata doar a cincea parte din ele. Ar fi trebuit turnate 25.000 de tone – stratul de bază de asfalt – dar firma a turnat doar 6.300. Mult, mult prea puțin. 56 de kilometri de trotuare ar fi trebuit să fie gata, dar ei au construit doar un kilometru. Nu era finalizat niciun podeț de subtraversare și de acces în curțile oamenilor. În aceste condiții, nu cred că își închipuie cineva că lucrarea ar fi putut fi gata la termen, adică iulie 2020. Așa că am rupt contractul. Am preferat să renunțăm la acest constructor care sigur nu ar fi terminat la timp lucrarea. Am preferat să organizăm o nouă licitație. Măcar așa avem șansa să avem drumul reasfaltat. Cu firma cealaltă lucrarea ar fi fost gata când mașinile ar fi avut aripi”, spune Petrache.

”În acest timp nu lăsăm Drumul Județean 401A de izbeliște. Nu lăsăm lucrările să se degradeze. Am început deja lucrările de întreținere, finalizăm ce nu a reușit să facă constructorul. Turnăm aproape 6.000 de tone de asfalt, finalizăm lucrările la casetele de lărgire a drumului pe 3.885 de metri și la peste 3.000 de metri de trotuar. Ca să putem circula cu toții în condiții normale. Ce facem mai departe? Organizăm din nou licitație. Avem finanțarea, avem proiectul, am avut ghinion cu firma. Dar acest drum, în maxim un an, un an și jumătate va fi finalizat. În primăvară vor reîncepe lucrările de amploare și, până la sfârșitul anului viitor, DJ 401A va fi modernizat complet – asta înseamnă lărgirea carosabilului, canale de apă pluvială, podețe și trotuare.
Toți directorii din CJ sunt cu ochii pe contracte și țin din scurt firmele care au câștigat licitațiile, iar, când nu-și fac treaba, luăm măsurile legale”, precizează Petrache.

De la începutul acestui an, Consiliul Județean Ilfov, prin Serviciul Public de Întreținere Drumuri Județene Ilfov, a efectuat lucrări pe următoarele drumuri: DJ 110J – un kilometru în comuna Gruiu, zona Astoria, DJ 101N – 1,4 kilometri în localitatea Izvorani, DJ 101B – 8 kilometri, de la intrarea în județ până la Periș, DJ 101A – 4 kilometri, între Corbeanca și Ostratu, DJ 400 – Măgurele – Dărăști.

Asfalt s-a turnat și în Ciolpani, pe drumurile comunale DC 1476, DS 1109, DC 1, DC 194, DC 245, DC 673 și pe DC 19, în localitatea Dumitrana.

Din fondurile Consiliului Județean Ilfov s-a turnat bitum pe DJ 602 – în Buftea, de la intersecția bulevardului Muncii cu strada Agricultori până la intrarea pe DN1A, în Domnești, Dârvari și Ciorogârla, pe DJ 184, între localitățile Dascălu și Moara Vlăsiei, pe DJ 100 – de la intersecția DN2 Afumați – Găneasa până la intersecția cu DN 3, Ștefănești.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here