Acasă Economie Măgurele: Componentele Laserului de mare putere vor fi puse la dispoziţia cercetătorilor...

Măgurele: Componentele Laserului de mare putere vor fi puse la dispoziţia cercetătorilor din 2019

DISTRIBUIȚI

Finalizarea lucrărilor la proiectul ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics), care presupune instalarea la Măgurele (Ilfov) a celui mai puernic laser din lume şi includerea acestuia într-un parc tehnico-ştiinţific, va duce la formarea unui centru de cercetare ştiinţifică internaţională şi ar atrage în jur numeroase firme de înaltă tehnologie

”S-ar putea crea conditiţile pentru un proces eficient de transfer tehnologic“, crede academicianul Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), director de proiect pentru ELI-NP.

Proiectul ELI-NP este cea mai mare investiţie realizată în cerce­ta­­­rea din România după 1990, va­­­loarea proiectului fiind de peste 300 de milioane de euro. Dez­voltarea ELI a început în 2007 şi a mar­cat o schimbare aproape istorică a atenţiei spre Europa Centrală şi de Est când s-a luat de­­­­cizia ca Uniunea Europeană să sprijine fi­nan­­ciar trei lasere localizate în Cehia, Ro­mâ­­nia şi Ungaria. În România, la Măgurele, o lo­calitate cu mai puţin de 10.000 de lo­cui­tori, va fi construit cel mai mare laser dintre ce­le trei şi din lume, lucrările urmând a fi finalizate în 2020.

Deja cea mai mare parte a construcţiilor este gata, proiectul fiind amplasat pe plat­for­ma Institutului.

Din toată lumea la Măgurele

Potrivit informaţiilor disponibile, sunt mai multe aplicaţii industriale ale unui laser cu dimensiunile celui care va fi montat la Măgurele (echivalentul a 10% din puterea Soa­relui – n.red.), dar unele dintre acestea nici măcar nu sunt cunoscute. Spre exemplu, par­ticulele accelerate cu lasere pot fi folosite în tratarea deşeurilor radioactive şi pot scă­dea pre­ţul acceleratoarelor de particule. Mai mult, studiile de aici vor putea fi apli­ca­te în ma­terialele pentru misiuni spa­ţia­le şi în medicină.

”Ansamblurile experimentale pentru im­ple­mentarea cazului ştiinţific aferent com­ponentei laser de mare putere sunt în curs de instalare şi testare şi vor fi puse la dis­poziţia cercetătorilor începând cu anul 2019”.

Dincolo de proiectul în sine, importanţa la­serului de la Măgurele stă chiar în efectele pe care această investiţie le poate genera pe orizontală.

”În prezent, echipa ELI-NP numără peste 150 de cercetători şi de suport din Ro­mâ­nia şi alte 27 de ţări. Suntem într-un pro­ces continuu de evaluare şi angajare astfel încât până la sfârşitul implementării să mai fie angajaţi încă 100 de cercetători, ingineri şi tehnicieni”, spune Zamfir. – (citiți pe Zf.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here