Acasă Anchete ITM Ilfov/Controale la firmele care se ocupă cu eliminarea deșeurilor

ITM Ilfov/Controale la firmele care se ocupă cu eliminarea deșeurilor

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Ilfov a desfăşurat, în perioada 4 – 9 martie 2020, o acţiune pentru efectuarea de controale la angajatorii care se ocupă cu tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase şi cu tratarea si eliminarea deşeurilor periculoase.

În timpul verificărilor în teren nu au fost constatate degajări de noxe şi nici din procesul tehnologic desfăşurat în condiţii normale, nu există un risc de a se degaja noxe.

La acţiune au participat şi reprezentanţi ai Inspecţiei Muncii, precum şi ai Gărzii de Mediu Ilfov.

Verificările au avut loc la 12 unităţi, în cele două domenii de activitate ale ITM, relaţiile de muncă, respectiv securitatea şi sănătatea în muncă.

În domeniul relaţiilor de muncă, au fost constatate cinci încălcări ale prevederilor legale cu privire la neîntocmirea regulamentului intern, netransmiterea în registrul de evidenţă a salariaţilor (REVISAL) a elementelor contractului individual de muncă pentru care există dovada executării acestuia, precum şi neiniţierea negocierii colective.

Au fost aplicate două amenzi în valoare totală de 23.000 de lei, pentru munca la negru.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost aplicate 18 avertismente pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate incompletă (lipsa semnalizării prizelor, rafturilor), neutilizarea echipamentului individual de protecţie acordat (ex.: încalţămintea de protecţie), nemarcarea şi neîntreţinerea căilor de acces/circulaţie, nu au fost identificate şi evaluate riscurile generate de expunerea la agenţi biologici, conform celor consemnate în fişelor de instruire nu s-a prelucrat materiale referitoare la activitatea efectiv desfaşurată la punctul de lucru, nu sunt elaborate instrucţiuni proprii referitoare la activităţile de nivelare a deşeurilor, lipsa semnalizării în zonele în care sunt depozitate recipientele butelii cu gaz comprimat sau lichefiat, nepurtarea echipamentului individual pentru protecţia auzului, în zonele cu zgomot de toţi lucrătorii, neactualizarea listei cu substanţe chimice.

De asemenea, pentru unele deficienţe de la normele de securitate şi sănătate în muncă au fost aplicate patru amenzi contravenţionale în valoare totală de 34.000 de lei.

La rândul său, Garda Națională de Mediu a identificat o zonă, în comuna Vidra, de 40 de hectare de teren acoperit cu depozitări necontrolate de deșeuri, mare parte din dezmembrări auto, Primăria fiind sancționată cu 15.000 de lei și obligată să asigure salubrizarea zonei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here