Acasă Info Local Isteria pestei porcine în Ilfov continuă

Isteria pestei porcine în Ilfov continuă

DISTRIBUIȚI

În Ilfov continuă isteria pestei porcine, în Voluntari, în pădurea Ștefănești – Roșia, fiind descoperit al doilea focar de infecție, după cel declarat duminică în apropiere de Tunari.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov (DSVSA), prin directorul executiv Veronica Brumaru, a anunțat, la reuniunea Comitetului pentru Situații de Urgență Ilfov, care a avut loc joi dimineața la sediul Prefecturii, că se confirmă prezența virusului la patru cadavre de porci găsite aruncate în pădurea respectivă. De asemenea, DSVSA Ilfov a fost informată despre un alt porc găsit mort într-o gospodărie tot în orașul Voluntari, de unde au fost prelevate probe și se așteaptă rezultatul analizelor.

În comuna Tunari există o adevărată isterie în rândul populației. Lumea sesizează orice – un porc mort și un porc bolnav. Echipa de medici veterinari s-a deplasat la fața locului și a constatat că, de fapt, ”porcul mort” fusese tăiat sâmbăta trecută și o mare parte din el fusese deja mâncată.

Brumaru, care a precizat că lucrează cu o echipă formată din 79 de persoane, insuficientă pentru a face față problemelor de acum, a declarat că în Tunari, unde a fost descoperit primul focar de infecție al pestei porcine în Ilfov, au fost instituite două zone – una de procteție și una de supraveghere.

Din proprie inițiativă, primarii au început deja recensământul animalelor din gospodării, medicii veterinari nefiind prezenți. Directorul executiv al DSVSA Ilfov face apel către primari să sprijine instituția și să nu ia măsuri pripite.

Au fost trimise adrese către primăriile din Domnești și Bragadiru pentru interzicerea târgurilor (oricum neautorizate), aceeași solicitare fiind adresată și primăriilor din Voluntari și Brănești, unde sunt autorizate târguri de animale și de furaje. Timp de o săptămână vor exista filtre la care participă și Poliția și Jandarmeria.

Prefectul de Ilfov, Marius Ghincea, a spus că i se pare ciudată apariția pestei porcine în județ având în vedere distanța față de ultimul focar descoperit – peste 100 de kilometri

Nu în ultimul rând, s-a hotărât amânarea tuturor evenimentelor publice de amploare din localitățile afectate de pesta porcină.

Atenție!

CONTACTAŢI IMEDIAT MEDICUL VETERINAR dacă aţi văzut vreun cadavru de mistreţ sau dacă aţi observat la porcul domestic: apatie, lipsa poftei de mâncare, pete roșii albăstrui pe piele, în special în zona urechilor și a râtului, respirație îngreunată, febră mare.

Nu hrăniţi porcii cu resturi alimentare, nu deplasaţi animalele din gospodărie şi ţineţi-le închise.
Asiguraţi-vă că porcii dumneavoastră nu intră în contact cu alţi porci domestici sau cu mistreţi.
PORCUL SE UCIDE DOAR SUB SUPRAVEGHEREA MEDICULUI VETERINAR!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here