Acasă Info Local ÎNTRE VECHI ȘI NOU

ÎNTRE VECHI ȘI NOU

DISTRIBUIȚI

USL a salvat mai degrabă Dreapta decât Stânga

Cu Dragnea PSD rămâne un CAP care merge ca uns pe pierderepartide

La prezidențiale, ”Vrem să fim” a bătut ”Mândri că suntem”

Operațional și logistic venirea lui Dragnea întărește PSD-ul. Nu rezolvă însă problemele strategice pe care PSD-ul le are de mai mult de douăzeci de ani și care s-au acutizat și se vor acutiza pînă la ieșirea partidului din scenă.

PSD e un partid plafonat încă din 1992. Atunci a fost ultima oară cînd a cîștigat prezidențialele într-o luptă directă cu dreapta. Apoi le-a pierdut de patru ori, în 1996, 2004, 2009 și 2014.  Mă rog, e un fel de a spune ”dreapta”. În România, de 25 de ani se luptă nu stînga cu dreapta, se luptă ”conservatorii” cu ”modernizatorii”, ”reacționarii” cu ”progresiștii”. Rolul conservatorilor îl joacă PSD, care însă pierde teren cu trecerea timpului și modernizarea și liberalizarea structurală a societății.

De fapt, PSD n-a câștigat decât o dată alegerile prezidențiale în România postcomunistă, în 2000, împotriva lui Vadim. Însă în 2000 nu s-a luptat direct cu dreapta și a beneficiat de prostia politică a țărăniștilor și lipsa de caracter a lui Constantinescu. Ultima victorie prezidențială a PSD e de acum 15 ani și a avut loc împotriva unui satelit, așa cum a fost întotdeauna PRM. Alegerile din 1990 și 1992 au avut loc într-un stat încă comunist. În 1990 prezidențialele au fost un plebiscit pentru șeful statului și administrația de stat și partid (FSN a moștenit și PCR, și statul). În 1992 România încă era un stat comunist, cu milioane de oameni dependenți de economia de stat, cu aparat cvasirepresiv, încă aflat într-un no man’s land dintre est și vest. De când sistemul privat a devenit majoritar, de când România e parte a alianțelor occidentale, PSD nu a mai câștigat prezidențialele.

PSD e o grupare care nu reușește să treacă de 50% nici măcar în turul 2 al prezidențialelor, când se strâng rândurile, darămite la parlamentare. Or, în situația în care dreapta s-a coagulat într-un singur mare partid, pentru PSD e vital să se apropie de 50%. Însă, dacă te uiți la orientarea doctrinară și la publicul căruia i se adresează PSD, îți dai seama că partidul e condamnat să se plafoneze la 30-35%, poate 40% în momentele extrem de fericite. Publicul său dispare. Doctrina ”tradiției” (prin tradiție înțelegând amalgamul de național-comunism și subdezvoltare rurală înțeleasă ca esență națională) trage în jos orice partid care vine în tangență cu ea. PSD se stinge încet, odată cu schimbarea structurală a societății. Privatizarea, schimbarea centrului de greutate a economiei dinspre industrie spre servicii (așa cum e în toate țările dezvoltate și civilizate), exodul în Occicdent, dispariția fizică a vechilor generații, tot ceea ce înseamnă modernizarea societății îngroapă încet PSD-ul.

În acest context, victoria lui Dragnea e un pas înapoi. Și nici victoria lui Ponta nu ar fi fost un pas înainte. Cu Dragnea în frunte PSD nu va trece de 40% și nu va mai ieși din opoziție. La rândul său, echipa Ponta a făcut o eroare fatală în campania din 2014 și s-a orientat spre conservatorism. A vizat zonele sărace, înapoiate, a recurs la mesaje de tip resentimentar, la teme îndreptate împotriva străinilor, fie aceștia non-ortodocși, neromâni sau nelocuitori în țară. Toți cei percepuți ca fiind străini românului verde, pesedist, fie protestanți sau catolici, fie germani, fie români din afara granițelor, transilvăneni sau tineri din zonele urbane, au fost respinși și chiar au reprezentat ținta atacurilor venite din partea echipei Ponta. Rezultatul a fost catastrofal pentru PSD. Dar e greu de crezut că echipa Ponta avea de ales o altă strategie. Problema PSD-ului e adancă și structurală și nu poate fi rezolvată de o echipă de comunicare.

Așa cum arăta sociologul Dumitru Sandu într-o excelentă analiză post-alegeri – analiză care a fost îngropată fiindcă nu convenea nici PSD-ului și nici susținătorilor echipei Băsescu – Udrea, mulți dintre ei intelectuali și comunicatori vizibili și de soi – liniile de demarcație în 16 noiembrie 2014 nu au fost între Ponta și restul lumii, între Ponta și Băsescu, între Băsescu și restul lumii, au fost între nou și vechi, între modernitate și tradiție, între dezvoltare și subdezvoltare. Grupurile de populație cu aspirații de dezvoltare, de la IT-istul bucureștean,  la micul patron sucevean, de la medicul sibian la inginerul din Frankfurt, de la muncitorul din Valencia la marinarul din Constanța, s-au înghesuit în spatele lui Klaus Iohannis, sătule de subdezvoltare și resentiment, de aerul greu și înecăcios al pesedismului cu motive populare inventate de Ceaușescu și mafii locale conduse de Mazăre și Dragnea. Nu degeaba milioane de români au fugit în vest. Au fugit de wc-ul din fundul curții, drumul desfundat de țară, apa la puț și spart lemne iarna. La prezidențiale ”vrem să fim” a bătut ”mândri că suntem”. Românii vor o viață mai bună și mai confortabilă pentru ei și copiii lor, vor apă curentă, mașină și smarton, educație pentru copii și asistență medicală, nu să tragă la jugul nuștiucărui baron local care apare pe afișe cu motive populare.

În Parlament PSD a avut spațiu de manevră atât timp cât ”dreapta” a fost divizată și cât timp PSD-ul a știut să o divizeze și să-și inventeze și planteze sateliți. PSD a avut un rezultat slab încă de la primele alegeri parlamentare, în 1992 (în 1990, repet, a fost plebiscitat statul reprezentat de FSN), atunci când s-a salvat însă cu ajutorul patrulaterului roșu, PUNR-PRM-PSM-PDAR. În 2000 a profitat de gafele politice ale țărăniștilor și de PRM însă nici atunci nu a câștigat strategic. Se va vedea în 2004. Apoi PSD n-a mai reușit să fie la putere decât prin alianțe cu PNL sau PDL. Chiar și USL-ul nu a fost atît o schimbare strategică cât o găselniță tactică care nu a rezolvat problema structurală a PSD-ului. De fapt, USL a salvat mai degrabă dreapta decât stânga fiindcă a salvat PNL-ul de Băsescu. La rândul său PSD a primit acces la un electorat de care nu se putuse apropia până atunci. USL nu a fost o opțiune strategică, a fost doar manta de vreme rea, doar o punte pentru două partide băgate de corzi de ofensiva lui Băsescu și creșterea partidului prezidențial.

PSD nu are nicio șansă pe viitor dacă nu se reinventează ca partid al modernizării. Tactic poate veni cu tot felul de găselnițe de moment, care să-i aducă mici victorii punctuale, poate rupe bucăți din PNL, poate inventa partide de dreapta care să canibalizeze PNL, poate inventa sateliți. Dar acestea sunt soluții de moment. Și nici acestea nu-s ușor de aplicat. Nu mai suntem în 1992 sau 2000.

Cu Dragnea PSD rămâne un CAP care merge ca uns pe pierdere, o mașinărie prăfuită, o fabrică comunistă bine organizată dar cu piața în scădere și fără să înțeleagă ce e aia piață și cu atât mai puțin ce e de făcut. Cu Dragnea la timonă PSD e cel mai eficient producător de motoare cu aburi sau aparate de fotografiat cu film. Fabrica e mare și întinsă, totul e organizat ceas, totul merge ca uns, inginerii, meșterii și muncitorii se pricep foarte bine la ceea ce fac. Numai că e o fabrică-fantomă, rămasă din altă lume. Motoarele cu aburi și aparatele de fotografiat cu film se duc ori la cimitirul industrial ori, câteva dintre ele, la muzeu. În condițiile astea e preferabil să fii un producător de motoare electrice sau aparate de fotografiat digitale, chit că ești cel mai dezorganizat și incapabil. Măcar știi că produci, chiar și prost, ceea ce vrea piața, că trăiești pe lumea asta și nu în povestiri istorice cu daci și brigadieri la canal. – Mirel-Valentin Axinte, stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 − two =