Acasă Educatie Întâlnirile de Sâmbătă cu Fizica de la ELI-NP

Întâlnirile de Sâmbătă cu Fizica de la ELI-NP

DISTRIBUIȚI

Cercetători de la “Laserul de la Măgurele” și de la Institutul de Fizică Nucleară organizează, începând din septembrie, lecții de informare științifică pentru oricine este pasionat de domeniu și are cunoștințe de matematică și fizică de liceu. “Întâlnirile de sâmbătă cu fizica, de la ELI-NP”, sunt deschise liceenilor, studenților, părinților, profesorilor implicați în educația STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică) a tinerilor, spun cercetătorii.

Sesiunea de toamnă este formată din 12 lecții de informare științifică și se va desfășura în perioada 21 septembrie – 7 decembrie. Participarea este gratuită.

Lectori vor fi cercetători și ingineri de la proiectul Laserului de la Măgurele și de la Institutul Național de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), ca instructori voluntari. Evenimentul va avea și invitați, oameni de știință din România sau străinătate, spun organizatorii.

“Participanții care frecventează complet prelegerile de 12 săptămâni vor primi un certificat de absolvire. Certificatul este înmânat la ceremonia de închidere. Certificatul nu poate fi folosit ca document de absolvire profesională, dar unele facultăți pot acorda credite pentru cei care au participat la aceste prelegeri”, precizează organizatorii. – sursa: Edupedu.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nine + thirteen =