Acasă Educatie INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN ILFOV, OBLIGAT SĂ AFIȘEZE LISTA CU ȘCOLILE PARTICULARE ACREDITATE

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN ILFOV, OBLIGAT SĂ AFIȘEZE LISTA CU ȘCOLILE PARTICULARE ACREDITATE

DISTRIBUIȚI

ISJISJMinisterul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să asigure informarea părinţilor cu privire la lista actualizată a unităţilor de învăţământ preuniversitar particular acreditate/autorizate din fiecare judeţ şi din Capitală. În acest sens, inspectoratele şcolare vor colabora cu Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) pentru a furniza o imagine la zi a acestor informaţii.

Lista va fi elaborată într-un format accesibil publicului larg şi va fi afişată atât la avizierele inspectoratelor şcolare judeţene, cât şi pe prima pagină a site-urilor inspectoratelor şcolare/instituţiilor conexe.

Inspectoratele şcolare judeţene/ISMB vor disemina sistematic şi cât mai activ aceste informaţii, astfel încât părinţii să aleagă în cunoştinţă de cauză o unitate de învăţământ preuniversitar acreditată/autorizată şi să aibă toate datele necesare în legătură cu statutul acestor şcoli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + twelve =