Acasă Anchete ÎNȘELĂCIUNE CU LEMN DE FOC LA BRAGADIRU ȘI OTOPENI

ÎNȘELĂCIUNE CU LEMN DE FOC LA BRAGADIRU ȘI OTOPENI

DISTRIBUIȚI

La 7 decembrie a.c., în urma unor controale, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Ilfov au descoperit mai multe nereguli la societăți comerciale care vindeau lemn de foc.

Polițiștii ilfoveni din cadrul Serviciilor de Ordine Publică și Investigare a Criminalității Economice au desfășurat controale la mai multe societăți comerciale cu sedii în localitățile Otopeni și Bragadiru, specializate în vânzarea materialului lemnos.

În cadrul verificărilor efectuate la o societate comercială din orașul Bragadiru, polițiștii au descoperit faptul că, mai mulți paleți de lemn de foc, expuși vânzării, nu ar fi avut cantitatea de lemn corespunzătoare. În urma măsurătorilor efectuate s-a stabilit că paleții cu lemn de foc, vânduți la metru cub, conțin aproximativ 0,75 metri cubi. În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând ca polițiștii să identifice persoanele păgubite și să stabilească cu exactitate valoare prejudiciului creat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înșelăciune.

De asemenea, potrivit IPJ Ilfov, în cadrul acțiunii, la alte unități economice, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală  de 10.000 de lei în conformitate cu Legea 171/  2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. La activități au participat și  specialiști  din cadrul Gărzii Forestiere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here