Acasă Politic Inițiativa România lansează profilele candidaților la Președinție

Inițiativa România lansează profilele candidaților la Președinție

DISTRIBUIȚI

14 candidați îți solicită votul pe 10 noiembrie dar câți dintre ei îl merită?

Au fost evaluați candidații folosind cinci criterii considerate importante pentru alegerea unui președinte democratic, integru, angajat pentru viitorul României, acolo unde îi este locul, în familia euro-atlantică:

Angajamentul democratic: am urmărit dacă cei care candidează au avut poziții publice antidemocratice, care să pună la îndoială democrația ca regim politic optim pentru binele individual și colectiv, sub aspectul respectării drepturilor omului, al drepturilor politice și al promovării bunăstării cetățenilor. Atitudinile de limitare a independenței presei și libertății de exprimare sunt de asemenea incluse.

Trei dintre candidați prezintă un risc ridicat și doi un risc mediu la acest aspect.

Atitudinea față de statul de drept – acțiunile sau poziționarea publică a candidaților în raport cu principiile statului de drept: cel al separației puterilor în stat și al domniei legii în defavoarea domniei voinței individuale. Statul de drept se întemeiază pe trei caracteristici – nevoia de a limita conferirea de putere discreționară forțelor de guvernământ, accesul la o instanță independentă în cazul în care puterea executivă se manifestă ilegal și importanța egalității în fața legii.

Trei dintre candidați ne-au demonstrat că au un risc ridicat de acțiuni împotriva statului de drept, în vreme ce alți patru sunt evaluați ca având un risc mediu.

Integritate: am urmărit dacă cei care candidează sunt urmăriți penal, trimiși în judecată, condamnați penal nedefinitiv sau definitiv, incompatibili, în conflict de interese sau implicați în situații foarte grave cu potențial penal sau care pun sub semnul întrebării integritatea lor.

Un singur candidat considerăm că prezintă un risc mediu la acest aspect.

Atitudine față de valorile europene și NATO: am cercetat dacă cei care candidează au avut poziții publice antioccidentale sau declarații și/sau acțiuni publice împotriva valorilor promovate de UE/SUA și apărate de NATO, aferente generic democrației liberale moderne, care includ democrația politică, drepturile omului, libertatea de exprimare etc.

Doi candidați sunt considerați ca prezentând un risc ridicat, alți 4 candidați au fost punctați cu risc mediu.

Colaborarea cu Securitatea: Ne -am uitat dacă cei care candidează au colaborat sau nu cu fosta Securitate, așa cum este definită această legătură în legea de funcționare a Colegiului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS)

Nici un candidat – cel puțin din informațiile disponibile până acum – nu a colaborat cu fosta Securitate.

Punctajele pentru fiecare criteriu și risc sunt acordate de echipa Inițiativa România dar invităm pe toți cei care intră pe site să acorde propriul lor punctaj candidaților. Punctajele cetățenilor vor fi afișate separat, ca procent. De exemplu, la criteriul integritate, un candidat poate avea afișat: 10% risc ridicat – adică, 10% dintre toți cei care au punctat acest candidat au considerat că are un risc ridicat de integritate. Numărul de respondenți este afișat deasupra tabelului cu scorurile fiecărui candidat.

Pentru fiecare candidat veți găsi pe site istoricul politic si profesional, studiile și declarațiile de avere pe http://www.initiativaromania.ro/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here