Acasă Economie ÎNCĂ UN PAS PENTRU REALIZAREA MĂGURELE SCIENCE PARK

ÎNCĂ UN PAS PENTRU REALIZAREA MĂGURELE SCIENCE PARK

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Ilfov a demarat procedura de atribuire a contractului având ca obiect “Studiu de fezabilitate și documentație tehnică pentru realizarea Măgurele Science Park”. Odată cu finalizarea procedurilor care au constituit cadrul funcțional al investiției, dar și cu acumularea de expertiză tehnică în urma vizitelor de lucru la trei dintre cele mai importante complexe similare din Europa, acest pas semnifică intrarea în linie dreaptă a acțiunilor care vor conduce la concretizarea unui parc științific și tehnologic în orașul Măgurele.

Investiția, coordonată de Consiliul Județean Ilfov, în cadrul unui parteneriat din care mai fac parte Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, Primăria Măgurele și Măgurele High – Tech Cluster, se dorește a fi nucleul de dezvoltare economică și socială a Regiunii București – Ilfov prin consolidarea cooperării dintre sectorul de cercetare-dezvoltare-inovare, mediul de afaceri și administrația publică. Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru 14 martie 2017, orele 16.00. – C. MATEI

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here