Acasă Economie ÎN SFÂRȘIT, LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ POATE FI CONSULTATĂ GRATUIT

ÎN SFÂRȘIT, LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ POATE FI CONSULTATĂ GRATUIT

DISTRIBUIȚI

legislatieMinisterul Justiției anunță lansarea oficială a Portalului legislativ, o aplicație electronică de legislație națională care va permite accesul gratuit al cetățenilor și al instituțiilor publice și private, atât de pe teritoriul României, cât și din spațiul comunitar, la o bază de date legislativă națională, gestionată de Ministerul Justiției.

Portalul legislativ a fost dezvoltat în cadrul proiectului ”Implementarea portalului N-Lex”, cofinanțat din fonduri europene.

Inițierea acestui proiect a fost determinată de necesitatea soluționării unei probleme majore cu care se confruntă la momentul actual societatea românească, și anume asigurarea accesului rapid, liber și neîngrădit al oricărei persoane fizice sau juridice interesate la legislația în formă actualizată și consolidată, condiție esențială pentru cunoașterea, respectarea și aplicarea legii în orice tip de activitate.

De asemenea, prin conectarea Portalului legislativ al Ministerului Justiției la portalul european de legislație N-Lex, conform obligațiilor asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene, acest proiect răspunde și cerințelor existente la nivel european în ceea ce privește accesul la legislație.

Portalul legislativ poate fi accesat la adresa http://legislatie.just.ro și, prin intermediul criteriilor de căutare disponibile în pagina principală, care generează liste de rezultate ordonate în funcție de relevanță, permite o consultare cât mai facilă de către utilizatori. Informații suplimentare necesare în vederea facilitării accesării Portalului legislativ pot fi obținute prin consultarea ghidului de utilizare, care poate fi descărcat în format electronic direct din Portalul legislativ.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here