Acasă Economie În atenția directorilor din primării

În atenția directorilor din primării

DISTRIBUIȚI

Amenzile din domeniul construcțiilor vor crește de 50 de ori
Amplanenzile aplicate pentru nereguli în domeniul construcțiilor ar urma să crească în unele cazuri de 50 de ori, atât pentru constructori, cât și pentru directorii din primării, în urma modificării legislației.

Guvernul a redactat un document care ar urma sa schimbe actuala lege de autorizare a executării lucrărilor de construcții, în vigoare din 1991, prin care intenționează să întărească disciplina în urbanism și autorizarea construcțiilor, scrie Profit.ro.

Spre exemplu, amenda pentru refuzul instituțiilor publice de a furniza informații care, prin natura lor, sunt publice, pentru desfășurarea corespunzătoare a activității de amenajare a teritoriului și de urbanism, este în prezent cuprinsă între 1.000 de lei și 3.000 de lei. Ea ar urma să aibă o valoare fixă, de 50 de ori mai mare decât limita minimă actuală, și anume 50.000 de lei. Amenda de 50.000 de lei va fi aplicată și pentru semnarea de documentații care conțin date eronate, dacă nu intră sub incidența legii penale, faptă amendată în prezent cu sume cuprinse între 1.000 și  9.000 de lei.

De asemenea, avizarea și aprobarea de documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism semnate de alte persoane decât cele stabilite de lege este sancționata acum cu sume între 1.000 și 9.000 de lei, urmând să crească la maximum 25.000 de lei.

Amenzi mai mari vor fi introduse și pentru investitorii și executanții care efectuează sau desființează, total sau parțial, fără autorizație, diferite lucrări. În aceste cazuri, limita minimă a amenzii crește de la 1.000 de lei la 20.000 de lei, iar limita maximă va fi redusă la jumătate, de la 100.000 de lei la 50.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

14 − 8 =