Acasă Economie Ilfovul a primit, prin PNDL, de 21 de ori mai puțini bani...

Ilfovul a primit, prin PNDL, de 21 de ori mai puțini bani decât Oltul

DISTRIBUIȚI

În prima jumătate a anului 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de Sevil Shhaideh, a alocat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) peste 600 de milioane de lei către autorităţile din teritoriu, fie că este vorba de primării sau consilii judeţene, potrivit datelor publicate de minister.

În top cinci al judeţelor care au primit bani prin PNLD sunt Olt, Teleorman, Giurgiu, Buzău şi Bihor. Prin Ordonanţele de Urgenţă nr. 6 şi 9 din 2017, ministrului Dezvoltării Regionale îi e permisă mutarea banilor de la un program la altul şi de la un capitol bugetar la altul. Alocarea discreţionară e vizibilă şi din modul în care au fost alese autorităţile locale care primesc aceste fonduri, scrie Adevarul.

Oltul lui Paul Stănescu, primul în top Judeţul Olt, controlat de senatorul social-democrat Paul Stănescu, a primit, în perioada ianuarie-iunie 2017, 47,32 milioane lei, de 21 de ori mai mult ca, de exemplu, judeţul Ilfov, unitatea administrativă aflată pe ultimul loc la capitolul alocări, dar care e condusă de liberalul Marian Petrache.

Însă, Paul Stănescu este unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Liviu Dragnea, preşedintele PSD Olt fiind singurul lider care în 2015, când Dragnea a fost condamanat în Dosarul Referendumul, şi-a dat demisia din toate funcţiile de conducere în semn de solidaritate.

Pe locul doi al alocărilor se află judeţul Teleorman. 43,28 milioane lei a primit judeţul pe care l-a condus timp de 12 ani ca preşedinte de Consiliu Judeţean Liviu Dragnea. Teleormanul a primit numai în luna iunie aproximativ 15 milioane lei, mai mult decât au luat ultimele cinci judeţe din clasamentul alocărilor în această primă jumătate de an. Şi judeţul Giurgiu, controlat de numărul doi în PSD, preşedintele executiv Nicolae Bădălău, a primit în primele şase luni 30,82 milioane lei, 11 comune şi Consiliul Judeţean fiind beneficiarii banilor veniţi din pixul lui Sevil Shhaideh. Nu în ultimul rând, o sumă considerabilă s-a dus şi spre Buzău, judeţ în care un cuvânt greu de spus e cel al lui Marcel Ciolacu, vicepremier pentru probleme speciale şi preşedinte al PSD Buzău. 27,97 milioane lei au mers către primăriile şi Consiliul Judeţean.

La polul opus, pe ultimele trei locuri se află judeţele Ilfov, Covasna şi Tulcea. Dintre cele trei judeţe, doar unul e condus de un social-democrat, Tulcea, unde preşedinte al CJ e Horia Teodorescu. Doar 2,6 milioane de lei a primit Tulcea, în timp ce Covasna, judeţ unde majoritatea în CJ e deţinută de UDMR, a primit 2,33 milioane lei.

PNDL este un program înfiinţat în 2013, pe când Ministerul Dezvoltării Regionale era condus de Liviu Drganea, cu trei subprogram, şi a fost destinat realizării, extinderii, modernizării sistemelor de alimentare cu apă, sistemelor de canalizare, staţiilor de epurare, unităţilor de învăţământ şi unităţilor sanitare, precum şi reabilitării drumurilor publice judeţene şi comunale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here