Acasă Info Local ILFOVENII CHEFUIESC, POLIȚIȘTII ÎI PĂZESC

ILFOVENII CHEFUIESC, POLIȚIȘTII ÎI PĂZESC

DISTRIBUIȚI

Polițiștii ilfoveni vor fi la datorie  pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Maria), pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.

În perioada premergătoare Sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului şi pe timpul acesteia, în intervalul 12 – 15 august a.c., în baza planului aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă,  şeful Poliţiei Române, chestor de poliţie Bogdan Despescu, pe lângă dispozitivul curent, Poliţia Română a luat o serie de măsuri suplimentare pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

politia siguranta

Astfel, în această perioadă, 547 de polițiști de la ordine publică, rutieră, precum și de la structurile de intervenţie rapidă, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi de la combaterea criminalităţii organizate, vor acționa suplimentar față de dispozitivele curente.

Vor fi organizate, 214 patrule de siguranţă publică, dintre care 9 pedestre şi 205 auto.

Având în vedere că în această perioadă se estimează un aflux important de persoane către zonele turistice, către lăcașurile de cult, dar și către zonele de agrement, 147 de polițiștii rutieri se vor afla pe principalele drumuri care converg către acestea pentru prevenirea accidentelor rutiere, dirijarea, fluidizarea și controlul circulației rutiere.

Totodată, aparatura de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare va fi folosită la capacitate maximă pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul depășirii regimului legal de viteză. În medie vor fi folosite zilnic, pe raza județului Ilfov 8 aparate radar.

256 de polițiști ai structurilor de ordine publică și 84 din cadrul structurilor de investigații criminale se vor afla la datorie pentru prevenirea oricăror fapte de natură a aduce atingerii climatului corespunzător de ordine și liniște publică și prevenirea și combaterea infracționalității, cu precădere a furturilor din autoturisme și locuințe.

Polițiștii de investigare a fraudelor vor desfășura activități de protejare a populației împotriva oricăror acte de comerț ilicit și combaterea evaziunii fiscale. Astfel, vor fi vizate, în special unitățile destinate cazării și cele de alimentație publică.

De asemenea, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase vor efectua activități specifice în vederea identificării și tragerii la răspundere a celor care încalcă regimul armelor și munițiilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × one =