Acasă Anchete Ilfov/Percheziții la mafia din construcții

Ilfov/Percheziții la mafia din construcții

DISTRIBUIȚI

Opt percheziţii au fost efectuate joi dimineaţa în municipiul Bucureşti şi pe raza judeţelor Ilfov şi Neamţ, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor în domeniul construcţiilor.

Percheziţiile au avut loc la domiciliile bănuiţilor, sediul social şi la trei puncte de lucru ale unei societăţi comerciale, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 774.000 de lei.

”În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare opt mandate de percheziţie, în municipiul Bucureşti şi pe raza judeţelor Ilfov şi Neamţ, la domiciliile bănuiţilor, sediul social şi trei puncte de lucru ale unei societăţi comerciale, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în domeniul construcţiilor”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Din datele şi probele administrate în cauză de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 1 a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane ar desfăşura activităţi de natură infracţională, acestea fiind administratori şi asociaţi ai mai multor societăţi comerciale.

Persoanele implicate au fost conduse pentru audieri la sediul subunităţii.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nineteen − one =