Acasă Info Local Ilfov – 17 persoane se află în carantină instituționalizată

Ilfov – 17 persoane se află în carantină instituționalizată

DISTRIBUIȚI

Conform raportării Direcției de Sănătate Publică, în data de 12 iunie 2020, ora 15:00, la nivelul județului erau monitorizate 454 de persoane aflate în izolare la domiciliu. În carantină instituționalizată se aflau 17 persoane. Direcția de Sănătate Publică efectuează controale şi în teritoriu pentru a verifica respectarea măsurilor instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, anunță Instituția Prefectului Județului Ilfov, într-un comunicat de presă.

Polițiștii ilfoveni continuă să acționeze în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în vederea prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. În principal, intervențiile sunt concentrate pe informarea cetățenilor cu privire la reguli, obiectivul polițiștilor fiind siguranța cetățeanului. Potrivit datelor transmise de IPJ Ilfov, activitățile desfășurate de polițiștii ilfoveni în ultimele 24 de ore în contextul stării de alertă au fost următoarele:

– 241 de polițiști și 117 polițiști locali au desfășurat misiuni specifice pe raza județului în vederea asigurării respectării normelor legale în vigoare pe perioada stării de alertă;

– au fost verificate 1.301 persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse și 18 societăți comerciale/PFA cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă;

– polițiștii ilfoveni au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

Inspectoratul de Jandarmi Județean “Lascăr Catargiu” a continuat activitățile de informare a cetățenilor ilfoveni cu privire la măsurile de prevenire și control a infecției generată de coronavirusul SARS-CoV-2, dar și în vederea descurajării faptelor de natură contravențională înregistrate în acest context. În ultimele 24 de ore, jandarmii ilfoveni au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fapta sancţionată în toate cazurile fiind nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dealul Spirii” București-Ilfov asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), transportul persoanelor suspicionate/confirmate a fi infectate cu SARS-COV-2 la unități spitalicești, misiuni pentru a sprijini celelalte instituții cu atribuții în prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, precum și acțiuni de decontaminare a tehnicii și personalului care a participat la misiunile de transport.

*****

Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale!

Toate documentele oficiale emise în contextul pandemiei COVID-19 și a stării de alertă pot fi consultate pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Interne, în secțiunea Utilehttps://www.mai.gov.ro/utile/ – subsecțiune: STARE DE ALERTĂ.

Instituția Prefectului – Județul Ilfov reamintește cetățenilor importanța respectării cu rigurozitate a normelor de conduită sanitară și de prevenire a răspândirii noului coronavirus, cu precădere a celor referitoare la purtarea măștii în spații închise, evitarea aglomerației și a contactului cu persoanele care suferă de infecții respiratorii acute, igienizarea frecventă a mâinilor și păstrarea distanței sociale. Este esențial să continuăm să avem o conduită responsabilă, pentru sănătatea noastră și a întregii comunități.

Mulțumim tuturor celor care au înțeles și înțeleg că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

*****

Pentru raportul săptămânal de supraveghere, date actualizate cu privire la zonele afectate de infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și situația la nivel global, puteți accesa pagina de internet a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile: http://www.cnscbt.ro/.

Pentru recomandări și alte informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă, puteți apela TELVERDE 0800.800.358, o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Pentru suport psihologic și sprijin social, puteți apela TELVERDE 0800.070.030 din orice rețea, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8:00 – 24:00.

Românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată acestora: +4021.320.20.20.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here