Acasă Anchete Frații Cămătaru, arestați din nou

Frații Cămătaru, arestați din nou

DISTRIBUIȚI

Magistraţii au emis sâmbătă mandat de arestare preventivă şi pe numele lui Nuţu Cămătaru. El, la fel ca fratele său Sile Cămătaru, este acuzat de tentativă de omor şi şantaj.

Interlopul Sile Cămătaru a fost arestat, sâmbătă, pentru 29 de zile, decizia fiind luată de magistraţii Tribunalului Bucureşti.

În afară de Sile Cămătaru au mai fost arestate preventiv încă 23 de persoane, în urma reţinerilor efectuate de DIICOT vineri.

Procurorii DIICOT au emis vineri după-amiază ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore pe numele a 11 interlopi, printre care şi Sile Cămătaru, din clanurile „Cămătarilor” şi „Sportivilor. Ancheta prevede destructurarea grupărilor în care sunt cercetate 67 de persoane, între care şi Vasile Balint, zis Sile Cămătaru.

Membrii clanurilor „Cămătarii” şi „Sportivii” sunt în atenţia anchetatorilor după ce, în 7 noiembrie 2012, în oraşul ilfovean Popeşti-Leordeni, în apropierea unei zone în care unul dintre liderii grupării „Sportivii”, Robert Nica, se ocupa de reabilitarea unor blocuri, a avut loc un conflict violent între mai mulţi membri ai clanului controlat de acesta şi doi dintre oamenii de încredere ai lui Nuţu Cămătaru, foşti boxeri.

O adevărată grădină zoologică se ascundea după gardurile înalte ale locuinţei lui Nuţu Cămătaru. Anchetatorii au găsit pe domeniul interlopului animale sălbatice, printre care lei si ursi. Tot acolo erau şi leşuri de cerbi şi cai, ce urmau să fie mâncarea  leilor. Autorităţile s-au autosesizat şi vor face o anchetă la faţa locului.

Procurorii au percheziţionat cele trei case pe care le are Nuţu Cămătaru mai bine de 12 ore, unde au găsit cai tranşaţi, dar şi lei, urşi şi cerbi.

De ani de zile circulă zvornuri că  de fapt animalele sălbatice sunt ţinute pentru a  teroriza datornicii sau pe cei care nu făceau pe plac Cămătarilor. in cusca leilor se afla o alta incapere, alta decat cea folosita pentru hrana animalelor, care era prevazuta cu o trapa. In acest loc erau tinuti datornicii, in scopul intimidarii lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here