Acasă Economie Fonduri comunitare pentru patrimonial cultural din Ilfov

Fonduri comunitare pentru patrimonial cultural din Ilfov

DISTRIBUIȚI

La 20 aprilie a.c., Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti – Ilfov (ADR-BI) a organizat la Casa Cesianu seminarul de informare pentru lansarea apelului de proiecte pe Axa 5 – ”Îmbunatatirea mediului urban şi conservarea, protectia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural în regiunea Bucureşti – Ilfov”. Cu această ocazie au fost prezentate cele mai importante aspecte ale apelurilor de proiecte pe cele două priorităţi de investiţii: ”Conservarea, protejarea, promovarea fondurişi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural” – care are o alocare de 26,06 milioane de euro și finanţează interventiile asupra monumentelor istorice incluse în patrimoniul cultural naţional de interes national si local din urban si rural, la solicitarea unităților administrativ-teritoriale, administrației publice centrale, unitălor de cult, ONG-urilor – și “Reconversia și  refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din orasele  mici, mijlocii si municipiul București” – care are o alocare 13,89 milioane de euro. Se finanteaza activitati pentru cresterea suprafetelor spatiilor verzi si reconversia funcțională și reutilizarea unor terenuri și suprafețe degradate sau neutilizate din interiorul orașelor și transformarea lor în zone de agrement pentru comunitate.Pentru cele doua prioritati de investitii proiectele pot fi depuse la sediul ADRBI in perioada 25 mai -25 noiembrie 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here