Acasă Info Local EXERCIȚIU: FURT DE COBALT LA MĂGURELE

EXERCIȚIU: FURT DE COBALT LA MĂGURELE

DISTRIBUIȚI

La 4 octombrie a.c., a fost realizat un exerciţiu de intervenţie în incinta Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei”, la care au participat ofiteri şi subofiţeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov ”Lascăr Catargiu”, ai Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti ”Matei Basarab” şi personal din cadrul institutului. Obiectivul a fost acela de antrenare a participanţilor în executarea unor acţiuni corecte, graduale şi coerente de ripostă în cazul situaţiilor în care se încearcă sustragerea de materiale radioactive din obiectiv.exercitiu-jandarmerie

Jandarmii au acţionat gradual pentru blocarea, izolarea şi eliminarea elementelor ostile, trei foşti lucrători ai institutului care au încercat să sustragă materiale radioactive – cobalt.

Comandantul acestui exerciţiu de intervenţie a considerat faptul că această acţiune a fost foarte utilă în a perfecţiona deprinderile luptătorilor jandarmi în realizarea intervenţiei, în gestionarea fluxului informaţional, în analiza şi estimarea rapidă a situaţiilor creeate, în fundamentarea cursurilor de acţiune şi luarea deciziilor dar şi un bun prilej de perfecţionare a deprinderilor de cooperare între elementele de dispozitiv şi forţele de sprijin, anunță Jandarmeria Ilfov.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here