Acasă Economie Eco Sud, administratorul gropii de gunoi de la Vidra, vrea să preia...

Eco Sud, administratorul gropii de gunoi de la Vidra, vrea să preia noul centru de deșeuri al Clujului

DISTRIBUIȚI

După o întârziere de peste trei ani, Consiliul Județean Cluj finalizează, în sfârșit, prima celulă de depozitare a centrului ecologic de deșeuri. ”Investiția de la Centrul pentru Managementul Integrat al Deșeurilor are o valoare de aproximativ 70 de milioane de euro, este cel mai mare centru de acest tip din România, cu o capacitate de depozitare de peste 1,5 milioane de metri cubi”, a transmis, vineri, președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.

Obiectivul cofinanțat din fonduri europene va asigura depozitarea, în condiții ecologice, a deșeurilor menajere de pe teritoriul întregului județ. Afacerea privind administrarea acestui centru este considerată a fi una de proporții, pe de-o parte pentru că preia monopolul în privința stocării gunoiului menajer din tot județul Cluj, iar pe de altă parte,  pentru că deține o capacitate de depozitare uriașă, de peste 1,5 milioane de metri cubi de deșeuri. Societatea bucureșteană Eco Sud SA face demersuri să preia administrarea acestui centru. Numai că printr-un ordin al Comitetului pentru Situații de Urgență, Consiliul Județean Cluj sare, pentru moment, peste procedura contestației Eco Sud depuse la CNSC, și atribuie serviciul de administrare, Regiei Primăriei Cluj Napoca.

Presa locală a relatat, în repetate rânduri, despre maniera în care administrația clujeană și-a pregătit propriul operator care să preia în gestiune noul centru de depozitare a deșeurilor. Este vorba despre Regia Primăriei Cluj Napoca (RADP), care administrează domeniul public și care și-a schimbat statul, din regie în societate.

Compania bucureșteană Eco Sud SA a contestat modul în care s-a încheiat înțelegerea dintre Consiliul Județean Cluj și RADP.

Potrivit informațiilor G4Media, contestația depusă de Eco Sud este în analiză la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC).

Consiliul Județean Cluj a semnat contractul cu RADP în baza unui Ordin semnat și emis de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Pentru că s-a depășit demult termenul obligatoriu pentru închiderea rampelor/gropilor de gunoi care încalcă normele ecologice, și pentru că actuala rampă a municipiului avea depășită capacitatea de depozitare autorizată de Agenția de Mediu, a fost emis acest Ordin de ”urgență”, Consiliul Județean având posibilitatea să semneze contractul pentru administrarea noului centru cu RADP – deocamdată singurul operator din județ autorizat să preia, să sorteze și să proceseze deșeurile menajere.

În acest moment, Eco Sud administrează groapa Vidra, Ilfov care preia mare parte din gunoiul din Capitală. De asemenea, mai gestionează și alte puncte de depozitare din țară. Eco Sud este deținută în acte de Elena Șontelecan (65%) și de Cristian Cantemir (35%), așa cum reiese din datele obținute cu ajutorul termene.ro. – sursa: G4Media.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here