Acasă Editorial E GREU SĂ FII ȘEF

E GREU SĂ FII ȘEF

DISTRIBUIȚI

La patru ani de la intrarea în vigoare a noi Legii a Educaţiei, s-a organizat pentru prima dată concurs pentru postul de inspector şcolar general. Au fost depuse 57 de dosare, cei mai mulţi candidaţi fiind din Mehedinţi (şase), Buzău şi Mureş (câte trei). În restul judeţelor au fost câte unu sau doi candidaţi. În trei dintre judeţe – Caraş-Severin, Harghita şi Constanţa – nu a fost organizat concurs din lipsă de candidați.

Au promovat candidaţii din Botoşani, Cluj, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Sălaj, Giurgiu, Maramureş, Sibiu, Teleorman, Timiş, Alba, Braşov, Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea, Vâlcea, Bistriţa-Năsăud, Dâmboviţa, Gorj şi Mureş. Pentru 20 de inspectorate şcolare judeţene şi cel al municipiului Bucureşti va fi organizat un nou concurs. Inclusiv pentru Ilfov, unde niciunul dintre cei doi candidați nu a îndeplinit baremul pentru promovare. Rămâne însă meritul de a fi încercat. Concursul a cuprins întrebări de tip-grilă, un interviu cu întrebări din partea comisiei şi prezentarea unei oferte manageriale.

Am mari semne de întrebare în ceea ce privește retragerea unor candidați, cu puțin timp înainte de concurs, chiar dacă unii au invocat motive de sănătate. Asta pentru că există varianta ca unii dintre aceștia să fi aflat ce cuprinde concursul și să nu fi fost bine pregătiți, mai ales că până acum s-au bazat doar pe susținerea politică. Și probabil că așa se va întâmpla în continuare, cel puțin până la organizarea unui nou examen, cel mai probabil prin luna iunie. Alții au crezut că se poate merge în continuare pe pile. Din nefericire, pentru ei, nu a fost așa. Ciudată este și neprezentarea pentru a fi confirmat șef peste învățământul bucureștean a lui Constantin Trăistaru, acesta fiind numit consilier al ministrului Educaţiei cu numai o zi înainte de concurs.

Urmează concursurile pentru postul de inspector şcolar general-adjunct și pentru cel de director al Casei Corpului Didactic. Sî vedem câți candidați se îmbolnăvesc peste noapte.

Una peste alta, Ministerul Educației trebuie lăudat că a scos, în cele din urmă, la concurs aceste posturi, iar până la proba contrarie nu putem învinui pe nimeni din această instituție că ar dori, simțind căderea actualului Guvern, definitivarea pe post a apropiaților din partid. Există voci – și prin minister și la nivelul inspectoratelor școlare – potrivit cărora se va mai merge o perioadă pe numirea pe post ”cu delegație”, aspect care place foarte mult mai ales celor care se află la putere.

mana_care_scrie Cătălin DRAGOMIR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

one × 5 =