Simbol al unității și identității românești, Drapelul Național este sărbătorit în fiecare an la 26 iunie. Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluției de la 1848, tricolorul roșu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al națiunii române.
Aşa cum prevede Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imn. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că ”drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”.
De-a lungul istoriei nu a suferit transformări majore, doar distribuţia culorilor (în materie de proporţie şi poziţie) s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia de la 1848, când, sub impactul spiritului revoluţionar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori. Documente sigilografice atestă faptul că, în unele epoci istorice, drapelul românesc avea cele trei culori dispuse orizontal, cu roşul în partea superioară, galbenul în mijloc şi albastrul la bază. De asemenea, proporţia culorilor nu a fost aceeaşi cu cea de acum (33% pentru fiecare culoare). Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar a lui Ştefan cel Mare.
Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Istoric
În 1834, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea ”de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”, potrivit Wikipedia.
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei fiind compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
O informație o descoperim printre mărturiile unui francmason, Jean Alexandre Vaillant, (chemat și stabilit în Muntenia, în 1830, profesor și director al ”Colegiului Sf. Sava” din București (1831 – 1843), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleșuva (zona Comarnic, Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul al IV-lea al secolului al XIX-lea drept simbol național cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa
În timpul Revoluției de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo-democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea guvernului provizoriu de la București și promulgarea Decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.
Revoluționarii de la 1848 au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca: ”Frăția”: ”Dreptate – Frăție” și dându-i denumire de ”stindard al libertății”. O lună mai târziu, ”văzând cu nu s-a înțeles încă cum trebuie făcute stindardele naționale”, Decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: ”lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind“. În Adunarea populară desfășurată pe dealul Filaretului din București, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluției, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălțat ”flamura cea mare tricoloră a națiunii române”, a întregii națiuni române.
Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel național în 1859, odată cu dubla alegere a lui Al. I. Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâșia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâșia roșie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.
Ziua Drapelului Naţional a fost marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări educative cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
