Acasă Educatie Domnești: Activități de prevenție la Școala Gimnazială ”Gheorghe Corneliu”

Domnești: Activități de prevenție la Școala Gimnazială ”Gheorghe Corneliu”

DISTRIBUIȚI

În contextul derulării Programului Național ”Școala Siguranței Tedi”, dezvoltat de Inspectoratul General al Poliției Române în colaborare cu Maspex România și Ministerul Educației Naționale, polițiștii ilfoveni au desfășurat activități preventive privind siguranța pe stradă, precum și în mediul online.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic și ai Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov au interacționat cu elevii claselor I de la Școala Gimnazială ”Gheorghe Corneliu”, din comuna Domnești, pe teme privind siguranța pe stradă și în mediul online. La activitatea desfășurată au participat și cadre didactice.

Activitatea de prevenire a victimizării minorilor desfășurată în această zi a avut ca scop informarea și educarea elevilor, în sensul adoptării unui comportament antivictimal.

Astfel, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității le-au  furnizat elevilor informații cu privire la interacțiunea cu persoanele străine atât în viața reală, cât și în mediul online, informațiile fiind completate prin proiectarea de clipuri audio-video, care abordau aceeași tematică.

Totodată, polițiștii i-au informat pe cei mici cu privire la posibile pericole la care pot fi expuși și le-au prezentat soluții prin metode educative, în raport cu vârsta lor.

Activitatea a continuat prin prezentarea tehnicii din dotare de către Serviciul Rutier, Serviciul Criminalistic și Serviciul de Acțiuni Speciale, realizându-se o serie de demonstrații specifice acestor structuri, participând inclusiv Adak, câinele de urmă al IPJ, spre deliciul celor mici.

Discuțiile interactive purtate le-au captat atenția elevilor și i-au determinat pe aceștia să participe activ la aplicațiile practice și sesiunile de lucru organizate, copiii exprimându-și dorința de a mai participa la astfel de activități.

Elevii care au participat la activităţile preventiv-educative în cadrul programului au fost răsplătiţi cu premii și cadouri.

Recomandări:

NU intrați  în discuție cu persoane străine și  NU răspundeți la provocările acestora!

NU vă abateți  niciodată din drumul vostru, nici dacă cineva vă spune ca există un alt drum mai scurt sau vă face alte promisiuni;

NU  intrați  în conflict cu alți copii sau grupuri, şi încercați să lămuriți orice problemă prin discuții, fără violenţă.

Atunci când este posibil, mergi spre şcoală sau de la şcoală cu un prieten, vecin sau frate.

Învaţă numărul de telefon de acasă şi al părinţilor, adresa unde locuieşti!

NU acceptați să fiți însoţiți sau să primiți cadouri din partea persoanelor străine. ATENȚIE! În spatele atitudinii binevoitoare a unui necunoscut se pot ascunde intenţii periculoase!

Dacă te simţi urmărit, intră într-un magazin, mergi într-un loc aglomerat şi cere ajutorul unui poliţist sau oamenilor din jur!

Fiți prudenți în a oferi persoanelor cunoscute pe internet informații personale despre voi sau familia voastră!

NU acceptați niciodată să vă întâlniți cu o persoană pe care ați cunoscut-o pe internet!

Restricționați accesul la paginile voastre de socializare, astfel încât să poată fi vizualizate doar de către prieteni!

Evitați să postați pe internet fotografii cu voi sau cu membrii familiei!

NU deschideți email-uri, link-uri sau mesaje trimise de persoane necunoscute.

Cereți ajutorul, în orice situație, persoanelor în care aveți încredere, părinți, profesori sau prieteni apropiați!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here