Acasă Politic Distanța enormă între angajații statului și pensionari

Distanța enormă între angajații statului și pensionari

DISTRIBUIȚI

Între stat și beneficiar s-a așezat în acest moment un zid, un zid de birocrație, un zid de atitudine, un zid efectiv fizic, construit pentru ca cel de pe partea cealaltă să înțeleagă că primești de la mine doar când vreau eu să-ți dau

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că vrea ”să spargă zidurile” de la Casele de Pensii și că va începe cu Bucureștiul. Violeta Alexandu a explicat, duminică, la Digi24, ce presupune această iniţiativă, prin care vrea ca pensionarii să nu se mai afle într-o postură umilitoare faţă de funcţionarii de la ghişee.

”Pe mine m-a uimit că în continuare, pensionarul în baston, persoană în vârstă, trebuie să stea cu spatele încovoiat ca să poată să vadă ochii funcționarului printr-o ușiță mică, pusă la o înălțime la care spatele său este foarte încovoiat. M-a uimit ce distanță există în continuare, astăzi, între angajații statului și pensionari, în cazul de față, când ar trebui ca cei doi să stea pe picior de egalitate, de exemplu la o masă, fără niciun zid între ei, amândoi în aceeași poziție în care să poată vorbi de la egal la egal, cu hârtiile pe masă, cu tot ce au nevoie la îndemână, astfel încât lucrurile să fie clare, transparente, și nu într-o relație funcționar-pensionar pe poziții inegale”, a explicat Violeta Alexandru.

Ministrul va cere Caselor de Pensii din București să reamenajeze spațiile, fără investiții substanțiale, ci pur și simplu montând o masă la care cele două persoane să poată sta față în față și să poată discuta cu hârtiile pe masă. Totul trebuie să fie comod pentru pensionar, astfel încât orice întrebare are acesta să poată primi răspunsul corespunzător în cel mai civilizat mod cu putință, a spus Violeta Alexandru.

”În paralel cu această decizie, voi avea discuții aprofundate cu fiecare reprezentant al Casei locale de Pensii din fiecare sector din București, respectiv cu Casa din București, pentru a putea înțelege toate motivele care au dus aici. E și o chestiune de organizare și de comoditate, de a avea toate dosarele pe lângă tine, mă refer la funcționari, și de a avea un spațiu de comoditate în care să poți să-ți așezi cafeaua, un calendar, o poză”, a adăugat ministrul Muncii.

”Eu cred că a venit momentul în care funcționarii să-i trateze pe oameni cu respect”, a mai spus Violeta Alexandru. ”Între stat și beneficiar s-a așezat în acest moment un zid, un zid de birocrație, un zid de atitudine, un zid efectiv fizic, construit pentru ca cel de pe partea cealaltă să înțeleagă că primești de la mine doar când vreau eu să-ți dau”, a precizat Violeta Alexandru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here