Acasă Anchete Din nou scandal pe marginea gropii de gunoi de la Vidra 

Din nou scandal pe marginea gropii de gunoi de la Vidra 

DISTRIBUIȚI

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) vrea reautorizarea gropii de gunoi de la Vidra, chiar dacă recent Consiliul Judeţean Ilfov a contestat reautorizarea. ANPM a lansat, așadar, în dezbatere publică, autorizaţia integrată de mediu pentru depozitul ECOSUD-SA. Autorizaţia este publicată pe site-ul ANPM la următoarea adresă: http://s9.ro/igw.

CJ Ilfov se opune reautorizării întrucât activitatea de depozitare a fost realizată cu un impact negativ asupra cetăţenilor şi a mediului, dovadă fiind numeroasele petiții/sesizări primite din partea locuitorilor din zona limitrofă, populația fiind afectată de mirosurile degajate și disconfortul creat de activitatea de tratare și eliminare a deșeurilor în cadrul depozitului ECOSUD SA. De asemenea, Garda Naţională de Mediu a aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale ca urmare a nerespectării Autorizaţiei Integrate de Mediu și nu s-a respecta distanța minimă între amplasament și limita zonelor rezidențiale.

Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor (PJGD) pentru Judeţul Ilfov este în curs de realizare, iar acesta va stabili politica în domeniul gestionării deşeurilor la nivel judeţean, astfel încât impactul eliminării acestora asupra mediului şi cetăţenilor să fie cât mai redus.

Zona de sud a județului Ilfov este în plină expansiune, ca atare, dezvoltarea imobiliară va conduce la expunerea unui număr și mai mare de locuitori la riscurile provocate de desfășurarea activității de depozitare care nu îndeplinește condițiile de operare la standardele de protecție a mediului și a sănătății populației, impuse de legislația specifică.

Având în vedere că nu au fost respectate condițiile pentru care activitatea a fost autorizată anterior, iar activitățile desfăşurate în cadrul depozitului au condus la deteriorarea condiţiilor de mediu din zona afectată, se impune închiderea și ecologizarea amplasamentului și nu reautorizarea acestuia, susține CJ Ilfov.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here