Acasă Economie DESPRE CORUPȚIA DIN ADMINISTRAȚIE

DESPRE CORUPȚIA DIN ADMINISTRAȚIE

DISTRIBUIȚI

Transparency International a lansat raportul anual privind Indicele de Percepție a Corupției (IPC) la nivel global, prin intermediul căruia se realizează un clasament al gradului de corupție în sectorul public, așa cum este perceput de mediul de afaceri și experți independenți din cele 180 de state incluse în analiză.

În topul statelor percepute ca fiind cel mai puţin corupte se află Noua Zeelandă, cu 89 de puncte din 100 posibile, şi Danemarca, cu 88 de puncte, urmate de Finlanda, Norvegia şi Elveţia, fiecare cu câte 85 de puncte. Media la nivel global este de 43 de puncte, la fel ca anul anterior.

Clasamentul este întocmit prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care 0 înseamnă “foarte corupt”, iar 100 “deloc corupt”. Pentru fiecare stat sunt utilizate între 3 și 16 surse diferite, metodologiile utilizate de acestea fiind revizuite de Transparency International, pentru a se asigura că îndeplinesc standardele de calitate ale TI.

 

România – 48 de puncte, la fel ca în 2016

 

România se menţine cu acelaşi scor, de 48 de puncte, ca şi în urmă cu un an, şi pe acelaşi loc la nivelul Uniunii Europene, la egalitate cu Grecia. Singurele țări din Uniune care au punctaje mai mici sunt Ungaria (45 de puncte) şi Bulgaria (43 de puncte).

La nivelul UE, media IPC este de 66 de puncte, similar cu anul anterior. Este pentru prima dată când la vârful ierarhiei se înregistrează scoruri sub 90 de puncte, ceea ce relevă o tendinţă globală de scădere a punctajelor din clasament.

În acest context, faptul că Indicele de Percepţie a Corupţiei 2017 calculat pentru ţara noastră este neschimbat poate fi văzut ca o uşoară îmbunătăţire. În următorii ani considerăm că în România, pe lângă mijloacele de coerciţie, este nevoie de o abordare sistematică de prevenire a corupţiei, de responsabilizare a factorilor de decizie şi o mai solidă implicare a comunităţilor locale.

Pentru administraţia publică este necesară accentuarea rolului prevenţiei, prin implementarea unor mecanisme transparente şi eficiente pentru eliminarea vulnerabilităţilor la corupţie, pentru cheltuirea eficientă a fondurilor publice şi creșterea integrității la nivelul instituţiilor publice.

Având în vedere că sectorul privat joacă un rol cheie în modelarea felului în care societatea răspunde fenomenului corupţiei, iar un mediu de afaceri integru şi transparent poate contribui decisiv la dezvoltarea României, considerăm că în sectorul privat este nevoie de o îmbunătăţire a mecanismelor de conformitate şi integritate, în scopul asigurării competitivităţii economice.

 

Soluţii

 

În acest context, Transparency International Romania vine cu câteva propuneri constructive în atenţia guvernanţilor, administraţiei publice locale şi mediului de afaceri:

  1. Modernizarea standardelor de bună guvernanţă locală, prin implementarea Sistemului de Integritate la nivelul administrație publice locale (LIS). Un astfel de sistem funcțional poate juca un rol important în vederea consolidării integrității locale și implicit în prevenirea corupției. Proiectul se adresează tuturor persoanelor implicate în dezvoltarea comunităţii locale, de la primar şi consilieri locali, la oameni de afaceri, organizaţii neguvernamentale și simpli cetățeni.
  2. Consolidarea și dezvoltarea sistemului de management al eticii și conformității la nivelul organizaţiei. Identificarea şi implementarea valorilor de natură etică şi deontologică necesare pentru asigurarea funcţionării eficiente a organizației, a bunei guvernanţe şi a creşterii capitalului de încredere al părţilor interesate în brandul organizaţiei.

Toate aceste propuneri sunt în concordanţă şi pot contribui la îndeplinirea Obiectivului general 3 din Strategia Naţională Anticorupţie 2016 – 2020: “Consolidarea integrității, reducerea vulnerabilităților și a riscurilor de corupție în sectoare și domenii de activitate prioritare”. – CĂLIN MATEI

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fifteen + 8 =