Acasă Politic Deșeuri radioactive: CE solicită României să pună în aplicare în mod corect...

Deșeuri radioactive: CE solicită României să pună în aplicare în mod corect legislația UE din acest domeniu

DISTRIBUIȚI

Comisia Europeamă a decis să trimită avize motivate Bulgariei, Danemarcei, Greciei, Lituaniei, Poloniei și României pentru faptul că aceste țări nu au adoptat un program național de gestionare a deșeurilor radioactive care să respecte cerințele din Directiva privind combustibilul uzat și deșeurile radioactive (Directiva 2011/70/Euratom a Consiliului) și, de asemenea, a trimis un alt aviz motivat României pentru faptul că nu a transpus în mod corect anumite cerințe din aceeași directivă.

Deșeurile radioactive sunt generate de producerea energiei electrice în centralele nucleare sau de utilizarea materialelor radioactive fără a apela la energia electrică în scopuri medicale, industriale, agricole și de cercetare. Aceasta înseamnă că toate statele membre generează deșeuri radioactive. Directiva instituie un cadru comunitar pentru asigurarea gestionării responsabile și în condiții de siguranță a combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive, cu scopul de a asigura un nivel ridicat de siguranță și de a evita impunerea unor sarcini inutile asupra generațiilor viitoare. În special, directiva prevede obligația statelor membre de a elabora și de a pune în aplicare programe naționale de gestionare a întregului volum de combustibil uzat și a tuturor deșeurilor radioactive generate pe teritoriul lor, de la generare până la eliminare. Obiectivul este de a proteja lucrătorii și publicul larg de pericolele asociate radiațiilor ionizante. Statele membre aveau obligația de a transpune directiva până la 23 august 2013 și de a notifica pentru prima dată programele lor naționale Comisiei până la 23 august 2015. Statele membre vizate au la dispoziție trei luni pentru a lua măsuri. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here