Acasă Anchete Deputatul Marin Anton la DNA

Deputatul Marin Anton la DNA

DISTRIBUIȚI

Deputatul liberal Marin Anton s-a prezentat luni dimineață la sediul DNA pentru a fi audiat de procurori într-un dosar de corupție deschis în 2015. Acesta a declarat că a venit să ridice o citație.

În iunie 2015, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală în cazul senatorului Lucian Iliescu, primar al municipiului Giurgiu la data faptelor, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale), conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal deputatul Marin Anton, preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice la data faptei, acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi Cezar-Mircea Măgureanu, senator la data faptei, pentru trafic de influenţă, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here