Acasă Economie Datoria publică internă va urca la 41% din PIB în 2017

Datoria publică internă va urca la 41% din PIB în 2017

DISTRIBUIȚI

dezvoltare localaDeficitul bugetar în creștere și datoriile care ajung la scadență cresc necesarul de împrumuturi al statului la peste 65 de miliarde de lei în 2016, față de puțin peste 45 de miliarde de lei, cât a împrumutat în 2015, scrie Profit.ro.

Guvernul are nevoie de mai mulți bani în 2016. Ministerul Finanțelor Publice preconizează că statul va cheltui mai mult decât are cu 21 de miliarde de lei, la un deficit cash de 2,8% din Produsul Intern Brut. Este cel mai mare deficit atât ca pondere în PIB cât și ca valoare nominală din 2012 încoace.

Ministerul de Finanțe preconizează că va acoperi acest deficit în mod egal din împrumuturi de pe piața internă și externă, potrivit programului indicativ de emisiuni de titluri de stat pentru 2016.

Dar deficitul este doar o parte din necesarul de finanțare, pentru că datorii importante din cele contractate în anii anteriori vor ajunge la scadență în 2016, atât pe plan intern, cât și pe plan extern.

Titluri de stat de pe piața internă în valoare de 38 de miliarde de lei vor ajunge la scadență, dintre care 31 de miliarde de lei sunt emisiuni în lei, iar restul în euro.

Pe piața externă o emisiune de obligațiuni de 1,5 miliarde de euro trebuie achitată în luna iunie.

Finanțele vor să împrumute între 48 și 50 de miliarde de lei de pe piața internă, cu o structură 30% pe termen scurt și 70% pe termen mediu și lung. Statul va împrumuta între 14 și 16 miliarde de lei doar în primele trei luni ale anului.

Pentru că vor ajunge la scadență emisiuni locale în euro de 1,6 miliarde de euro în 2016, statul vrea să emită noi astfel de titluri de împrumut, cu o scadență la 5 ani, în funcție și de preconizata scădere de către Banca Națională a României a rezervelor minime obligatorii la pasivele în valută.

De pe piața externă, statul are în vedere noi împrumuturi de 4,5 miliarde de euro, dintre care 1,5 miliarde vor merge pentru acoperirea obligațiunilor scadente precizate mai sus. Circa 3 miliarde de euro din această sumă va fi atrasă prin noi emisiuni de euroobligațiuni pe termen mediu, iar alte 1,5 miliarde de euro vor fi trase din împrumuturile contractate de la instituțiile financiare internaționale.

Bugetul de stat e construit pe o creștere reală de 4,1%, mai mare decât cea de 3,6% estimată de Comisia de Prognoză pentru 2015. În termeni nominali, produsul intern brut va fi de 746,6 miliarde de lei în 2016, cu 42,1 miliarde de lei mai mare decât în 2015. Necesarul de finanțare crește, astfel, de la 6,4% din PIB în 2015 la 8,7% în 2016.

Guvernul estimează că datoria publică va urca de la aproape 39% din PIB în 2015 la peste 41% în următorii doi ani, în condițiile în care economia crește în ritmul prognozat.

În 2015 Finanțele au plătit cele mai mici dobânzi din istorie la împrumuturile în lei, în condițiile în care BNR a scăzut dobânda cheie la un nivel minim record, de 1,75%.

Mai mulți analiști estimează, însă, că BNR va încheia ciclul de relaxare în 2016 și va crește dobânda cheie, ceea ce va pune presiune pe randamente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here