Acasă Editorial DASCĂLI ŞI ELEVI, ELEVI ŞI DASCĂLI

DASCĂLI ŞI ELEVI, ELEVI ŞI DASCĂLI

DISTRIBUIȚI

dascali-eleviRaporturile dintre profesori şi elevi sunt statuate încă de la înfiinţarea învăţământului primar în România. Începuturile au fost, firesc, în marile oraşe, apoi şi în modestele târguri şi, pe urmă, în mediul rural.  Emblema acelor începuturi a fost una clară, însuşită şi acceptată de toţi: “Profesorul are întotdeauna dreptate”. Şi pentru a-şi impune dreptatea/autoritatea a recurs, în unele cazuri, la pedepse corporale, evident minime, cu intenţia clară moralizator-educativă. Literatura noastră (mai ales cea antebelică) abundă cu exemple de profesori care recurgeau la metode neortodoxe pentru a-i disciplina şi îndrepta “pe drumul cel bun” pe năstruşnicii, neastâmpăraţii copilandri plecaţi pe calea învăţăturii. Să ne amintim doar de “Calul Bălan” al lui Ion Creangă sau de “Domnul Vucea” al lui Barbu Ştefănescu-Delavrancea. Şi rezultatul acestor “agresiuni” fizice se văd în istoria literaturii române.

Lumea a evoluat. Inclusiv cea a învăţământului. Şi “Calul Bălan” sau “Domnul Vucea” au devenit materii de studiat în şcoli. Şi exemple de urmat, evident, în sens pozitiv. Adică să nu facem precum copiii de pe acele timpuri pentru a primi pedepse corporale. Învăţământul nu mai cel de pe vremea lui Creangă. A crescut considerabil numărul elevilor. Şi evident dificultatea de a-i controla de cel de la catedră. Apoi, în vremurile noastre moderne, au apărut mass-media vizuale care au o influenţă considerabilă asupra celor mai fideli “consumatori”: copiii-elevi. Şi mass-media vizuale vorbesc direct, precis, de personalitatea, independenţa, libertatea oricărui individ modern. Evident şi a copiilor. Adică libertatea şi proprietatea părerilor proprii vizavi de acelea ale părinţilor, bunicilor, vecinilor, rudelor, dar mai ales faţă de acele ale instituţiilor care le crează obligaţii. Printre ele şi şcoala care prin “obositoare obligaţii” le restricţionează acessul la distracţii (pe principiul “Ţine-ţi aproape!”) oferite cu generozitate pe toate canalele TV. La care, adăugăm noi, şi cele “impuse” de dascăli şi unii dintre părinţi.

Pe fondul incapacităţii perpetue a conducerilor succesive ale învăţământului românesc de a stabili, clar, simplu, eficace, programele şcolare pe termen lung, apar nervozităţi, dispute, neînţelegeri în perimetrul şcolar-educaţional. Majoritatea elevilor, şi afirmăm fără ezitare în urma sondajelor noastre făcute, concret, în comuna Cernica, este (aproape) totalmente depăşită de noile programe şcolare la unele dintre materiile predate, dar mai ales la cele de bază: limba română şi matematica. Şi, dezorientaţi, o parte dintre elevi, pur si simplu, ignoră pregătirea şcolară. Au alte preocupări (care înlocuiesc pe cele şcolare ale elevilor de pe timpuri), devin irascibili, obraznici, aroganţi cu “restul lumii”.  Trist – şi cu învăţătorii şi profesorii. Găsesc refugiu şi consolare în tablete! Noi, formaţi în alte timpuri, am făcut diverse vizite în instituţii de învăţământ din Bucureşti și din Cernica. Din bun simţ ne abţinem să facem comentarii, care se deduc de la sine şi sunt cunoscute de toţi. Canalele TV insistă tenace, speculativ, pro-audienţă în a ne prezenta agresivitatea dascălilor asupra nevinovatelor noastre odrasle. Ba chiar apar şi părinţi ofensaţi de comportarea dascălilor faţă de îngeraşii lor copii. Şi noi, ca ilfoveni documentaţi, chiar cunoaştem cazuri concrete  în care “îngeraşii” de elevi se comportă acasă, faţă de părinţi, dar şi invers, mai agresiv decât în mult-mediatizatele “agresiuni” ale dascălilor. Şi totuşi unii părinţi susţin, cu nonşalanţă şi inconştienţă, că ai lor copii sunt nevinovaţi, cuminţi şi că “un nu ştiu care profesor are ceva cu cuminţenia lor”. Şi se pune întrebarea: unde erau părinţii lui Ion Creangă când acesta călărea, cu teama în suflet, calul cel Bălan? Sau părinţii elevilor domnului Vucea când aceştia îi făceau, umiliţi, servicii pur personale? Nu facem o pledoarie pro-duritatea dascălilor în şcoli. Dar nici nu se poate merge înainte cu obrăznicia elevilor şi cu agresivitatea păarinţilor. Şi nu putem evita o întrebare-concluzie: unde ar fi ajuns marile valori ale trecutelor timpuri fără atât de cunoscuta severitate a dascălilor? – VASILE BOLBOJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

15 − 9 =