Acasă Editorial Cui îi pasă?

Cui îi pasă?

DISTRIBUIȚI

Cătălin DRAGOMIR

Curtea de Conturi verifică în fiecare an activitatea instituţiilor publice şi scoate la lumină nereguli grave, fără ca acestea să fie, însă, remediate. Se vorbește mereu de personal insuficient acolo unde este necesar, calificare slabă a angajaţilor în multe cazuri, bugete mai mari alocate nemeritat, sisteme informatice depăşite, lipsa programelor anti-virus şi a unui plan de recuperare a datelor în caz de dezastru.

Personalul nu este nominalizat prin decizii sau prin fişa postului pentru urmărirea derulării contractelor sau are sarcini şi responsabilităţi incomplete, procedurile sunt incomplete și învechite, de multe ori bugetele sunt mai mari pentru unele entităţi subordonate, fără o fundamentare riguroasă, iar înregistrările contabile în programul informatic nu ”bat” întotdeauna cu documentele justificative anexate ori, mai rău, nu există documente justificative.

De exemplu, în domeniul achiziţiilor publice compartimentele de resort sunt inadecvat dimensionate, fără ca volumul, complexitatea şi dificultatea problemelor să fie avute în vedere. Accesul impropriu la SEAP este în continuare o problemă care apare în rapoartele Curții de Conturi, la fel și limitările şi condiţionările accesului la internet pentru colectarea informaţiilor necesare referitoare la furnizori.

Mai trebuie amintit că în domeniul resurselor umane există în multe cazuri stabilirea eronată a unor drepturi salariale și acordarea unor drepturi salariale contrar prevederilor legale aplicabile şi calcule eronate ale bazei de impozitare şi ale obligaţiilor de plată către bugetele publice.

Nu în ultimul rând există unități administrativ-teritoriale care ”uită” deliberat să plătească facturile din motive personale și, în unele cazuri, politice. Chiar dacă reprezentanții Curții de Conturi arată aceste nereguli, răspunde cineva pentru acestea? Îi pasă cuiva? Pedepsește cineva abuzurile?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here