Acasă Social Cele trei modalităţi prin care se transmite COVID-19

Cele trei modalităţi prin care se transmite COVID-19

DISTRIBUIȚI

Experţii de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA au explicat care sunt modalităţile prin care coronavirusul se transmite de la o persoană la alta, transmite Slashgear.

COVID-19 are o perioadă de incubaţie de aproximativ 14 zile. Dacă o persoană este testată prea devreme, virusul poate să nu fie detectat.

”Bazat pe ceea ce ştim, credem că virusul se extinde, în principal, de la persoană la persoană prin contact apropiat, definit ca fiind o distanţă de aproximativ 1,8 metri, prin picături din tractul respirator eliminate atunci când o persoană strănută sau tuşeşte”, a declarat Nancy Messonnier, directorul Centrului Naţional pentru Imunizare şi Boli Respiratorii, în cadrul unei conferinţe organizate de CDC, conform Mediafax.

Sunt şi alte două modalităţi prin care COVID-19 se transmite. Una este prin atingerea unor suprafeţe contaminate, urmată de atingerea ochilor, nasului sau gurii, dar şi transmiterea de către persoane care nu arată încă simptome prin aerosoli. Oamenii bolnavi pot genera mici particule infectate prin simpla respiraţie.

Messonnier spune, însă, că periculos este contactul cu persoanele care sunt bolnave şi care strănută sau tuşesc în apropierea celor care nu au virusul. Foto: Gazeta de Sud

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here