Când au apărut căsătoriile? Există două variante fundamental diferite: cea creaționistă (legată de Adam și Eva) și cea evoluționistă. Aceasta din urmă leagă apariția căsătoriilor de cea a averii. La începuturile evoluției speciei umane toate erau de-a-valma, inclusiv continuarea seminției umane. Ideea de familie a apărut atunci când au apărut inevitabilele diferențieri sociale, în general datorită poziției sociale – șefi de triburi – care, logic, au acumulat averi, dincolo de simpli membri. Și a apărut o întrebare simplă: cui lăsau noii îmbogățiți averile acumulate prin forță și poziție socială? Și așa s-a născut necesitatea desemnării unui urmaș. Așa a apărut familia! Și a fost respectată, aproape cu sfințenie, de-a-lungul veacurilor. Drept consecință a apărut binecunoscută expresie ”familia – celula de bază a societății”.
Cum a evoluat familia în anii de la începutul secolului trecut? S-a păstrat în liniile tradiționale. Adică soțul/soția trebuia(u) să se înscrie sub sintagma ”acesta/aceasta mi-a fost destinat/ă de Dumnezeu și eu trebuie să-i respect voința sa”… Și așa s-au născut familii echilibrate, din care ne-am născut și noi cei mai în vârstă. Dar vremurile domină oamenii și oamenii se supun vremurilor. Iar vremurile au evoluat și astăzi familia este privită sub un alt unghi.
Prima constatare este cu răspândire mondială: o invazie incredibilă de divorțuri dominate de dorința (altmiteri normală, în special în sfera femeilor) de ”a fi liberă precum pasărea cerului” și de a încerca și alte ”experiențe… masculin-umane”.
Dar să vorbim cu maximă sinceritate și despre bărbați. În primul rând, ei sunt, numeric, inferior femeilor. Oriunde în lume, pentru că războaiele prezente și mai ales cele trecute au fost duse de bărbați. Numai în Primul Război Mondial au pierit peste zece milioane de oameni. Din România au dispărut circa 170.000. Majoritatea – bărbați. Și România a devenit o țară a văduvelor! Dar spiritul seminției umane românești, manifestate prin acele admirabile femei, unele văduve, a rezolvat evoluția ulterioară a țării.
În cel de al doilea măcel mondial au dispărut 50 milioane de ființe. Și Europa s-a golit de bărbați. Să discutăm direct: efortul uman de continuare al speciei umane pe meleaguri europene aparține acestor admirabile ființe umane, numite Femei. Care munceau în fabrici, pe ogoare, acasă pentru copii.
Așa cum am obișnuit cititorii articolelor noastre nu ocolim subiectele delicate. Cum sunt cele despre care vom scrie în continuare. Ne cerem scuze pentru informațiile următoare, dar titlul ne obligă. Statisticile ne spun că potența bărbaților de azi este undeva la jumătate din cea a bărbaților de acum un secol și undeva spre un sfert din cea a celor de acum peste 200 de ani. Așa se explică perpetuarea speciei umane românești. Străbunicii noștri ”produceau” peste nouă – zec copii. Desigur, moartea infantiă reducea la cel puțin jumătate numărul celor care supraviețuiau. Și acea moarte a trecutelor timpuri făcea ravagii umplând cimitirele cu morminte de copii. Istoricul Ștefan S. Gorovei ne informează că până și marele domnitor, Ștefan cel Mare, a avut opt copii legitimi, dintre care patru au murit la vârste fragede. Bunul simț și pudoarea ne obligă șă nu facem nici un comentariu despre potența femeilor de azi, mai ales în condițiile supraexpunerii exacerbate făcute, insistent, de mass-media vizuale. Mai facem o precizare: speranța medie de viață din România este de 75,5 ani, repartizată astfel: 79 ani pentru femei, 72 ani pentru bărbați.
Azi, divorțurile au ajuns la modă. Mass-media vizuale excelează în a ne prezenta vedete de tot soiul (politice, artistice, literare, manageriale etc.) care divorțează. Și atunci ”omul simplu”, urmăritor al programelor TV, de ce să nu-și pună omeneasca întrebare-dilemă: ”Eu de ce nu?”.
Așadar, România de azi este în fața unei dileme istorice: familie tradițională sau familie modernă? Noi nu dăm soluții. Doar am consemnat câteva fapte reale cărora le suntem contemporani. – VASILE BOLBOJA, foto: Axanews.ro
