Acasă Interne Cărți de identitate pentru ”oamenii invizibili”

Cărți de identitate pentru ”oamenii invizibili”

DISTRIBUIȚI

Deputatul neafiliat, Gabriela Podașcă, a depus în Parlament o propunere legislativă pentru facilitarea obținerii cărților de identitate de către persoanele fără adăpost sau de către tinerii post-instituționalizați. Inițiativa legislativă va aduce modificări la OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată.

”Statul român ignoră cu bună știință dreptul la identitate și la o existență minimală pentru mai mult de 160.000 de persoane. Sunt acei oameni invizibili, pe care actuala legislație deficitară și inadecvată îi obligă să trăiască într-un cerc vicios, în care lipsa unei locuințe le limitează drastic posibilitatea de a avea o carte de identitate și, mai departe, o viață normală. Vreau să rezolvăm aceste probleme și să le dăm cu adevărat șansa acestor oameni să se integreze în societate”, a declarat Gabriela Podașcă.

Astfel, condiționarea eliberării unui act de identitate de un domiciliu stabil ar putea fi rezolvată prin creșterea rolului pe care serviciile publice de asistență socială îl au, prin introducerea posibilității acestora de a solicita eliberarea cărții de identitate în numele persoanei care are nevoie de ea sau de a lua în evidență la adresa instituției pe cei care sunt localizați în aria acesteia.

De asemenea, modificările legislative vizează și stimularea implicării organizațiilor nonprofit în acest proces, prin introducerea posibilității ca asociațiile care sunt furnizorii de servicii sociale acreditați conform legii să poată înscrie persoane fără adăpost la domiciliul sau reședința organizației.

”Sunt măsuri care fluidizează procesul de identificare a persoanelor care sunt în imposibilitatea de a se descurca singure și de a le soluționa mult mai rapid problema obținerii unui document de identitate. În același scop, am propus ca generarea de CNP-uri suplimentare să se poată realiza și la solicitarea serviciilor publice de asistență socială”, a spus Gabriela Podașcă.

O altă prevedere se referă la extinderea valabilității cărții de identitate provizorii la minimum doi ani, față de un singur an așa cum este în prezent.

”Acești oameni au nevoie de sprijin și de un timp rezonabil la dispoziție pentru a-și rezolva problemele locative, pentru că altfel riscă să își piardă pe termen lung posibilitatea de a avea o carte de identitate. Iar în lipsa unui buletin, știm foarte bine că nu se pot angaja, nu pot beneficia de asistență socială sau medicală. Sunt lucruri minime de care persoanele vulnerabile au atâta nevoie în lupta lor pentru a duce o viață normal”, a conchis Podașcă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here